DOC // Maia Sandu ar putea să fie lipsită de anumite ATRIBUȚII. PSRM vrea să scoată SIS-ul din subordinea Președinției, după ce Dodon a PIERDUT alegerile. Cum argumentează socialiștii acest DEMERS
2488
Andrei Mardare Socialiștii Grigore Novac și Vasile Bolea au înregistrat astăzi un proiect de lege în Parlament, care prevede trecerea Serviciului de Securitate și Informații (SIS) din subordinea Președinției în cea a Parlamentului. E vorba de aceiași deputați care, în iunie 2019, după ce Vlad Plahotniuc a fost alungat din R. Moldova, insistau că SIS să fie sub conducerea șefului statului, deoarece acesta „ocupă locul de vârf în ierarhia instituțiilor statale antrenate în exercitarea suveranității”.
„Dodon și-a pierdut mințile. A înregistrat prin deputații săi un proiect de lege prin care SIS-ul să fie luat din coordonarea președintelui ales. Comisia juridică a aprobat cu cinci voturi un raport pentru două lecturi. Asta înseamnă că mâine se planifică adoptarea lui în plen. Prin această initiativă legislativă, Dodon încearcă să-l copieze pe Plahotniuc. Să devină și el un fel de „coordonator”. Iar PSRM, astfel, se transformă într-un apendice politic al unui oligarh care, neavând nicio funcţie în stat, vrea să controleze totul. Exact după modelul PD-ului plahotniucist. Numai că, spre deosebire de Dodon, Plahotniuc chiar deținea puterea de stat cu toate instrumentele care alcătuiesc această noțiune. Și mai e o deosebire mare între cei doi – Plahotniuc încă s-a ținut mult guvernând contrar voinței poporului, pe când Dodon va pleca cu mult mai repede”, a declarat Sergiu Litvinenco, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate condus de președintele ales, Maia Sandu.
În opinia lui Litvinenco, e vorba despre „o acțiune disperată a unui personaj căruia îi fuge pământul de sub picioare”, după ce a pierdut alegerile prezidențiale.
„De asemenea, se scuipă pe voința a peste 1,6 milioane de oameni care au participat la alegerile prezidențiale, or aceștia au mers la vot inclusiv pentru faptul ca președintele să le reprezinte interesele. Nu mai zic de faptul că proiectul este vădit neconstituțional”, a adăugat Litvinenco.
În nota informativă a proiectului de lege, deputații Bolea și Novac explică în felul următor necesitatea trecerii SIS din subordinea Președinției: „Având în vedere că Republica Moldova este o republică parlamentară, conform articolului 60 din Constituția Republicii Moldova, se impune necesitatea de consolidare a controlului parlamentar asupra sistemului național de securitate al Republicii Moldova”.
Aceiași deputați aveau o altă opinie în iunie 2019, atunci când alături de Blocul „ACUM” au votat pentru trecerea SIS în subordinea președintelui Dodon.
„Limitarea și reducerea substanțială a atribuțiilor președintelui R. Moldova în domeniul securității statului este absolut inacceptabilă, or, șeful statului este organul oficial, care formal ocupă locul de vârf în ierarhia instituțiilor statale antrenate în exercitarea suveranității... Fiind protector al unității naționale și al valorilor de bază al comunității, șeful statului trebuie să joace un rol activ și să posede pârghii eficiente de intervenție în anumite perioade de criză, care ar permite rezolvarea unor carențe în funcționarea normală a organelor din sectorul de apărare și securitate”, argumentau cei doi socialiști.
Menționăm că, pe coridoarele Parlamentului, se discută și despre faptul că socialiștii vor cere ca Serviciul Pază și Protecție de Stat să treacă, la fel, din subordinea Președinției în cea a Guvernului R. Moldova.
.jpg)
05.03.2024
15:32
3856
POLITICIENII de la Chișinău care au sărit ca ARȘI în urma DEZVĂLUIRILOR făcute de directorul SIS cu privire la planul Rusiei de a destabiliza R. Moldova: „Așa sună astăzi democrația lor și pluralismul de opinii”
05.03.2024
13:40
2415
DEZVĂLUIRI // Rusia intenționează să provoace o CRIZĂ POLITICĂ de proporții la Chișinău. Mai mulți DEPUTAȚI, aleși locali, dar și politicieni proeuropeni vor fi ademeniți cu MILIOANE de dolari. Kremlinul pregătește un candidat UNIC la prezidențiale
05.03.2024
12:21
3096
DOC // Kremlinul pregătește un ATAC masiv împotriva R. Moldova, pentru a compromite aderarea la UE și a plasa în funcțiile-cheie persoane DOCILE Moscovei. Șeful SIS a DEZVĂLUIT toți actorii implicați în aceste acțiuni subversive ale Rusiei
05.03.2024
09:55
1829
VIDEO // Noi detalii de la SIS despre IMPLICAREA Federației Ruse în alegerile din R. Moldova
02.11.2023
11:05
2687
Maia Sandu așteaptă măsuri CONCRETE din partea instituțiilor, inclusiv CEC, pentru a proteja R. Moldova de IMIXTIUNEA Rusiei în alegeri: „Au fost documentate 90 de MILIOANE de lei, bani destinați pentru candidaților susținuți de Kremlin”
25.10.2023
09:59
2223
Moscova, REVOLTATĂ de faptul că R. Moldova își protejează spațiul informațional de PROPAGANDA rusească. Zaharova critică decizia SIS de a bloca 22 de portaluri rusești și vorbește în numele cetățenilor R. Moldova: „Un PAS ostil împotriva Rusiei”
10.07.2023
13:24
2804
DOC // Noi detalii despre AGENTURA Federației Ruse în R. Moldova. SCHEMA prin care erau recrutați cetățenii R. Moldova și cum era finanțată această rețea de spionaj
10.07.2023
12:12
3231
VIDEO // Cine ar fi agenții FSB reținuți de procurori, care au construit o adevărată rețea de SPIONAJ pe teritoriul R. Moldova. Unul dintre aceștia a fost văzut la sediul PSRM alături de Dodon și Ion Ceban
23.03.2023
10:14
2704
CINISM din partea Rusiei, după ce SIS a BLOCAT cinci portaluri afiliate Sputnik: „Autoritățile Moldovei au devenit parte a industriei de a denigra Rusia. Societatea e lipsită de informații obiective despre operațiunea militară specială”
12.02.2023
10:50
6125
VIDEO // Federația Rusă ar pregăti o LOVITURĂ de stat în R. Moldova. Șeful Consiliului Suprem de Securitate al Ucrainei vorbește despre un COMANDO de ceceni, care ar putea ajunge la Chișinău. „Știm cine sunt ei”
29.03.2026
21:01
243
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
514
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
529
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
525
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
597
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
632
Horoscopul zilei 29.03.2026
760
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
773
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
733
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
893
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
763
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
861
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
901
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
800
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
863
Horoscopul zilei 28.03.2026
971
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1077
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
927
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1035
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
1013
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1042
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
1004
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
950
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1046
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
871
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














