DOC // Demers la Procuratura Generală să cerceteze preluarea de către Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei, a două posturi TV din R. Moldova: „Acestea aparțin, de fapt, lui Dodon”
3866
Preluarea de către Igor Ceaika, fiul procurorului general al Federației Ruse, a cotei majoritare din firma care deţine posturile „Accent TV” şi „Primul în Moldova” ar putea fi cercetată de către procurorii de la Chișinău.
Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a expediat astăzi, pe 9 ianuarie, procurorului general Alexandr Stoianoglo un demers prin care solicită investigarea inclusiv a finanțării acestor posturi de televiziune, ce „aparțin de fapt lui Igor Dodon”, de către Federația Rusă.
Dorin Chirtoacă amintește că anuțul privind preluarea acestor posturi de către persoane din Federația Rusă a fost făcut mai întâi de către șeful statului, în cadrul unei emisiuni de pe 26 decembrie 2019, iar a doua zi a venit confirmarea că o asemenea tranzacție a avut loc, iar noul proprietar este Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei.
CITIȚI și Rușii pun stapânire pe spațiul mediatic din R. Moldova: Fiul procurorului general din Rusia şi prietenul lui Dodon îşi extinde afacerile în republica noastră
„Printr-o coincidență, același Igor Ceaika, a devenit, în vara acestui an, oficial, partener de afaceri cu fratele lui Igor Dodon, înființând cel puțin două întreprinderi: „Archplay Development” și „Operatorul industrial de mediu”. Astfel, suntem în fața unei situații, când Igor Dodon a anunțat pe 26 decembrie ceea ce Igor Ceaika (partenerul de afaceri al fratelui său, Alexandru Dodon) a făcut a două zi, pe 27 decembrie, cu un apropiat al lor - Vadim Ciubara, pretins proprietar al televiziunilor care au făcut și fac în continuare publictate PSRM-ului și lui Dodon.
Prin urmare, dacă admitem faptul că este vorba despre o afacere privată, între un cetățean al R. Moldova și un cetățean al Rusiei, atunci Dodon nu trebuie nici să cunoască, nici să fie implicat. Cu atât mai mult nu are cum să anunțe ce urmează să se întâmple între acele persoane, care la rândul lor pot fi cercetate pentru acțiuni ilegale, de subminare a R. Moldova.
Având în vedere că toți ne dăm seama că de fapt aceste posturi, Accent TV, NTV etc., aparțin lui Dodon, iar Ciubara nu este decât un om de paie, apare problema nedeclarării acestor active. Prin umare, Dodon a anunțat pe 26 decembrie ceea ce urma să facă tot el pe 27 decembrie, prin intermediul lui Ciubara, și anume să vândă televiziunile lui Ceaika. Iată și o dovadă a finanțării din Rusia atât până la apariția televiziunilor, cât și în prezent”, își argumentează demersul liberalul Dorin Chirtoacă.

12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















