DISCURS // Igor Grosu, RECUNOSCĂTOR României: „România a știut să facă diferența clară între soarta cetățenilor moldoveni, pe de o parte, și scopurile meschine ale conducătorilor R. Moldova, pe de altă parte”
2616
„Oricât de greu ar fi, acum avem șansa unei reînnoiri. Știm cine suntem și unde vrem să ajungem, ne cunoaștem prietenii, înțelegem cât de importantă este pentru R. Moldova conectarea la rețeaua de infrastructură europeană și includerea țării noastre într-un proces amplu de reconstrucție economică. Această perspectivă, combinată cu demersul nostru de avansare pe calea integrării europene, va servi drept fundament pentru un proces solid de transformare profundă a R. Moldova. România a știut să facă diferența clară între soarta cetățenilor moldoveni, pe de o parte, și scopurile meschine ale conducătorilor R. Moldova, pe de altă parte. Chiar și atunci când România a avut parte de o atitudine ostilă din partea unor conducători ai R. Moldova, ea a avut înțelepciunea și curajul să ajute moldovenii. Pentru asta, în numele tuturor cetățenilor, vă mulțumesc”, a declarat astăzi președintele Igor Grosu, în cadrul ședinței comune a Parlamentelor de la Chișinău și București.
CITIȚI și LIVE VIDEO, UPDATE // Reuniune ISTORICĂ a Parlamentelor de la Chișinău și București. Deputații urmează să adopte o DECLARAȚIE comună
Discursul integral al spicherului Igor Grosu:
Îmi face o deosebită plăcere și onoare să vă salut la Chișinău. Este prima ședință comună din istoria Parlamentelor statelor noastre și sunt cuprins de emoție că trăiesc acest moment unic pentru țara noastră.
Născut în satul Pererîta, în stânga Prutului, poetul român, cetățean al R. Moldova, Grigore Vieru, spunea: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
Născut la Ploiești, în dreapta Prutului, poetul român, cetățean al României, Nichita Stănescu spunea, ajuns la Chișinău: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă.”
Cei doi mari creatori erau fericiți că podurile nu ne mai despart, dar ne unesc.
Sunt fericit că avem șansa, atât de mult așteptată, să apropiem tot mai strâns viitorul celor două state. Sunt fericit că avem șansa să savurăm acest moment important pentru țările noastre. Ca podurile ce ne leagă să fie nu doar mai multe și, desigur, mai ușor de traversat pentru cetățeni, ci să devină mai puternice, rezistente la capriciile vremurilor, pentru ca cetățenii noștri să știe că se pot mereu baza pe legătura dintre statele noastre.
Nu sunt doar vorbe frumoase, podurile dintre noi nu sunt doar sufletești. Pe aceste poduri au venit și continuă să vină ajutoare.
De-a lungul timpului, România a fost un veritabil susținător al R. Moldova, spectrul ariilor de colaborare s-a extins mult peste caracterul tradițional al unor relații de bună vecinătate. R. Moldova a beneficiat constant de ajutorul și asistența necondiționată a României, căpătând o conotație specială începând cu anul 2010 prin stabilirea unui Parteneriat Strategic bilateral pentru susținerea procesului de integrare europeană al R. Moldova.
România a apărat și promovat de-a lungul anilor cauza R. Moldova în rândul instituțiilor UE, cât și în rândul statelor membre, care la diferite etape manifestau atitudini destul de sceptice față de perspectivele R. Moldova de a reuși să-și croiască calea spre democrație, cu o economie de piață funcțională și un stat de drept veritabil.
România a știut să facă diferența clară între soarta cetățenilor moldoveni, pe de o parte, și scopurile meschine ale conducătorilor R. Moldova, pe de altă parte. Chiar și atunci când România a avut parte de o atitudine ostilă din partea unor conducători ai R. Moldova, ea a avut înțelepciunea și curajul să ajute moldovenii. Pentru asta, în numele tuturor cetățenilor, vă mulțumesc!
România a fost mereu conștientă că apropierea de UE este unica soluție viabilă de transformare a R. Moldova, care poate facilita integrarea țării în marea familie europeană. Și nu vorbim doar de noțiuni abstracte. Pentru noi și pentru România este important ca cetățenii să trăiască acasă ca în Europa, adică să aibă un nivel de trai bun, o viață îndestulătoare, să aibă încredere în ziua de mâine și că instituțiile statului nu-i vor fura, ci îi vor proteja. Anume asta înseamnă integrarea în UE.
Și nimeni nu a spus că va fi ușor. Cei care nu și-au dorit niciodată bunăstarea moldovenilor, blochează și acum reformele și parcursul nostru european. Crizele mondiale prin care trec acum toate țările lumii afectează extrem de puternic țara și noastră. Însă, din nou, crizele și dificultățile au servit drept posibilitate de a consolida relația strânsă de prietenie dintre statele noastre, acest lucru fiind demonstrat cu nenumărate ocazii prin solidaritatea și deschiderea României de a sprijini R. Moldova. Inclusiv ședința de astăzi vine să reconfirme acest fapt. Vorba strămoșească „prietenul la nevoie se cunoaște” este un adevăr valoros pentru cetățenii ambelor state.
Suntem conștienți că grație sprijinului vostru, dragi prieteni, dragă Românie, putem reuși în mod practic să ne conectăm la Europa. Facem acest lucru accelerat și cu un scop clar - interconectările din domeniile energiei, comunicațiilor, transporturilor și infrastructurii constituie acțiuni concrete de apropiere de România și UE și de sporire a rezistenței R. Moldova la crizele externe.
În prezent, trăim o perioadă complicată, nu doar la nivel regional cu efecte socio-economice directe asupra țării noastre, ci și la nivel național, unde încercăm din răsputeri să atenuăm impactul crizelor care au afectat puternic R. Moldova - pandemia COVID-19, creșterea bruscă și imensă a prețurilor la gazele naturale, războiul din țara vecină. Este datoria noastră să găsim bani și să instituim mecanisme echitabile ca să ajutăm moldovenii și direcționăm toate eforturile noastre pentru a face un pic mai ușoară presiunea pe cetățeni.
Sunt crize imense care nu au depins de noi și nu au fost provocate de noi, însă noi suntem cei care avem obligația să sprijinim moldovenii și să le depășim împreună cu demnitate. Iar încrederea că R. Moldova are oportunitatea de a-și făuri propriul viitor și șansa reală de a deveni parte a familiei europene ne-ar încuraja să continuăm pe acest drum, ar oferi cetățenilor noștri speranță și optimism.
Noi credem în puterea noastră, în capacitatea de muncă, în onestitatea cu care ne îndeplinim responsabilitățile. Avem nevoie ca și Europa să creadă în noi.
Demersul R. Moldova către UE prinde contur și devine fezabil inclusiv datorită efortului depus de România prin vocea oficialilor și europarlamentarilor care au promovat ferm ideea de a oferi statut de țară candidat la UE. Și au făcut acest lucru nu doar astăzi, ci de-a lungul anilor, prin nenumărați prieteni din România, care au susținut cauza R. Moldova și nu ne-au lăsat pentru „mai încolo, pentru altădată”.
Stimați colegi,
Din data de 24 februarie trăim o tragedie fără margini, războiul e alături de frontiera atât a R. Moldova, cât și a României. În aceste circumstanțe dificile, noi, statul, cetățenii, cu resurse mici și limitate, am oferit deschiderea totală pentru vecinii noștri ucraineni, sprijinind populația afectată de urgia războiului.
Am demonstrat că în clipe de grea cumpănă ne putem mobiliza, ne putem uni pentru a ajuta prietenul aflat la nevoie. Deoarece așa suntem și asta ne definește ca neam. Împreună cuRomânia am reușit să conlucrăm prin oferirea coridoarelor de tranzit pentru refugiați, relocarea cetățenilor ucraineni, transferul pacienților grav bolnavi și multe alte exemple de manifestare a solidarității în spiritul valorilor europene.
Perspectivele de viitor vor impune, din nou, o cooperare strânsă în asigurarea atât a rutelor de tranzit pentru cereale și a altor produse de primă necesitate, cât și implicarea în susținerea procesului de reconstrucție a Ucrainei.
Oricât de greu ar fi, acum avem șansa unei reînnoiri. Știm cine suntem și unde vrem să ajungem, ne cunoaștem prietenii, înțelegem cât de importantă este pentru R. Moldova conectarea la rețeaua de infrastructură europeană și includerea țării noastre într-un proces amplu de reconstrucție economică. Această perspectivă, combinată cu demersul nostru de avansare pe calea integrării europene, va servi drept fundament pentru un proces solid de transformare profundă a R. Moldova.
Voi reaminti că în cadrul recentelor alegeri prezidențiale și parlamentare cetățenii R. Moldova au optat pentru schimbări pe care nu doar să le audă, ci să le simtă, pentru o viață mai bună, pentru crearea unui nivel de trai european. Suntem ferm convinși că parcursul european și integrarea în UE constituie unica soluție viabilă pentru viitorul R. Moldova. Acest scop ne dictează acțiunile și ne mobilizează să trecem de provocări - dorința de a construi Europa aici, în Moldova.
Astăzi, lansăm un nou instrument în acest sens și anume formatul ședințelor comune ale legislativelor noastre, care va fi confirmat prin semnarea unei Declarații Comune.
Pe lângă simbolismul acestui eveniment, îmi doresc ca această platformă să servească drept reper pentru ghidarea activității legislativului de la Chișinău în procesul de negociere a aderării la UE.
Ce punem noi în acte și legi să resimtă cetățenii în viața de zi cu zi. O viață mai bună, fericită, aici, acasă. Avem mult de lucru, însă știu că vom reuși, pentru că avem prieteni de nădejde și astăzi ei sunt prezenți alături de noi, în această sală.
Vă mulțumesc.
26.07.2025
23:23
15612
DEZVĂLUIRI // Cine finanțează blocul moșit la Moscova de către Dodon, Tarlev, Vlah și oamenii lui Voronin: ,,Servește drept borsetă de transmitere a banilor și instrucțiunilor de la Șor"
05.02.2025
14:29
3967
Igor Grosu, despre intențiile lui Dodon și Blocului „Alternativa” de a exclude diaspora din viața politică: „Kremlinul și exponenții săi înțeleg că, oricâte voturi ar cumpăra, nu ar putea învinge dorința moldovenilor de a trăi liber și prosper în UE”
08.02.2024
09:56
2045
DECIS // Autoritățile INTERZIC deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia, cu excepția celor din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău
21.06.2023
14:02
2316
Vizita comună a președintelui Senatului și premierului României, SEMNAL puternic pentru R. Moldova. Igor Grosu: „O să vină foarte curând momentul când cele două state ROMÂNEȘTI se vor regăsi în UE”
12.06.2023
11:20
2835
Partidele proeuropene ar putea avea un CANDIDAT UNIC la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Igor Grosu: „Va trebuie să facem eforturi pentru a-l înfrunta pe actualul exponent al Kremlinului”
12.06.2023
09:31
3732
Lilian Carp, candidatul PAS pentru funcția de PRIMAR general al municipiului Chișinău: „Suntem convinși că va câștiga”
10.02.2023
15:30
4169
VIDEO // Maia Sandu a semnat DECRETUL privind desemnarea viitorului PREMIER al R. Moldova. Candidatura lui Dorin Recean a fost acceptată de PAS: „R. Moldova va ieși cu capul sus din această perioadă tulbure”
29.07.2022
11:10
7675
Spirite ÎNCINSE în Parlamentul R. Moldova, după ce Voronin și Batrîncea au refuzat să condamne RĂZBOIUL început de Putin în Ucraina. Grosu l-a numit pe comunist „TATĂL MAFIEI”: „Asta e tot de a rămas din acest pretins GENERAL”
11.07.2022
16:36
12100
Igor Grosu l-a pus la RESPECT pe Dodon, „victima PERSECUȚIILOR”, după ce a acuzat PAS că ar fi responsabil de creșterea prețurilor și instituirea DICTATURII: „Să scape de ipostaza de MANCURT și ostatici ai angajamentelor obscure”
18.06.2022
12:29
2376
Președinta Maia Sandu a deschis ședința comună a PARLAMENTELOR de la Chișinău și București: „România a fost mereu alături de noi, relațiile noastre sunt astăzi la cel mai intens nivel din ultimii 30 de ani”
25.05.2026
12:19
216
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
248
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
370
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
383
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
347
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
350
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
757
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
789
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
927
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
801
Horoscopul zilei 24.05.2026
1081
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
947
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1157
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1485
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1106
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1081
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
922
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
944
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1083
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
971
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1585
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1063
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1188
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1312
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1237
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
Horoscopul zilei 25.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














