Diacov: „Chiar ar fi bine să existe un candidat UNIONIST”. Cum comentează declarațiile Ambasadorului Pettit
2605
Facebook Președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, vrea să vadă câte voturi ar lua un candidat la Președinție care va vorbi în campania electorală „doar despre unire și niciun cuvânt despre problemele economice și sociale”.
Potrivit lui Diacov, la prima vedere pare o aberație, dar chiar vrea să se convingă cât de puternic e curentul unionist. „Am citit că la prezidențiale trebuie să existe un candidat care să vorbească numai despre unire și să nu abordeze alte teme, inclusiv economice și sociale. La prima vedere – aberație. Apoi m-am gândit. Chiar ar fi bine să existe un astfel de candidat. Vă închipuiți? Niciun cuvânt despre problemele oamenilor, numai despre unire. Câte voturi va lua acest candidat?”, scrie acesta pe o rețea de socializare.
De asemenea, președintele de onoare al PD s-a referit și la declarațiile Ambasadorului SUA la Chișinău, James Pettit, care au fost considerate scandaloase de ex-președintele Traian Băsescu, ex-premierul Ion Sturza, editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu, sau de fostul deputat Vlad Cubreacov.
„Să știți că ceea ce spune Ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit, o spun toți ambasadorii statelor membre UE. Fiți convinși că ei reflectă și punctul de vedere al guvernelor din țările respective. Ei, la fel ca și majoritatea absolută a moldovenilor, doresc ca Republica Moldova să-și consolideze statalitatea, să fie o țară democratică, prosperă și în foarte bune și prietenoase relații cu România. Nimeni nu va accepta schimbări de frontiere în aceasta parte a Europei!”, a comentat Diacov.
10.11.2020
10:39
18.05.2020
17:03
05.05.2020
14:03
28.02.2020
16:35
28.02.2020
11:24
29.01.2020
12:23
16.09.2019
11:31
02.03.2018
09:00
22.02.2018
11:20
23.01.2018
13:20
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















