DEZAMĂGIRILE unui campion
5177
Performanță // Moldoveanul care a trecut înot strâmtoarea Gibraltar și care a lansat proiectul „Nistrul unește Moldova” are planuri mari pentru copiii săraci din R. Moldova, chiar dacă spune că atitudinea autorităților nu este una încurajatoare
A traversat înot râul Nistru, a trecut strâmtoarea Gibraltar și a înotat 34 de minute într-o apă de până la 3 grade Celsius – „Ice Mile”, performanță pe care o au doar aproximativ 70 de oameni în întreaga lume. Acum se pregătește să treacă toate strâmtorile lumii și, începând cu această toamnă, va înota în strâmtoarea La Manche, dintre Franța și Marea Britanie. Ion Lazarenco Tiron, moldoveanul stabilit de 17 ani la Dublin, Irlanda, face toate aceste acțiuni sportive cu un singur scop: să ajute copiii sărmani din R. Moldova care au mult talent în sport, dar nicio posibilitate de realizare. Toate performanțele pe care le are în viață le-a obținut cu mult efort și perseverență. În Dublin lucrează șofer de autobus, iar banii pe care îi câștigă vrea să îi investească în copii. Asta e fericirea sa cea mai mare, spune el.
Drumul până în Irlanda a fost greu
Ion Lazarenco Tiron a plecat din R. Moldova în 1996 împreună cu prietena sa din copilărie, o perioadă grea pentru republică. „Am mers ca negrul la plantație, pe sub pământ, pe sub ape, prin păduri și râuri”, spune Ion. „Mai întâi, am fost în Cehia, după asta în Germania, apoi în Belgia. Acolo ne-am pierdut din întâmplare unul pe altul, iubita mea a ajuns în Anglia, iar eu în Irlanda, pentru că ne-am urcat în tiruri diferite. Ne-am găsit peste două luni și am făcut un copil. Apoi, am muncit din greu, însă Guvernul Irlandei ne-a ajutat foarte mult. După trei ani de muncă în Irlanda, ne-am cumpărat o casă”, povestește cu toată sinceritatea sportivul. Nu vrea să își amintească prea multe de perioada în care a părăsit plaiurile natale. „Mi-e rușine să povestesc. Am trăit în Belgia prin niște case prăbușite, mâncam pomușoare din pădure. Este o istorie care îmi face sufletul să mă doară. Greu e puțin spus. De asta nici nu am vrut să revin”, spune cu ochii în lacrimi Ion.
Legendă foto: Ion Lazarenco Tiron, alături de Katie Kramer, americanca cu care a făcut istorie, trecând înot strâmtoarea Gibraltar
„Nistrul unește Moldova”
„În Irlanda am muncit 127 de ore pe săptămână. Eram întrebat de alții cum am putut să îmi cumpăr casă muncind doar trei ani? Eu le-am spus: eu nu mă duc pe la baruri și restaurante, dar vreau să fac un viitor copiilor mei”, zice Ion. Iar irlandezii au recunoscut: noi avem nevoie aici de așa oameni ca tine. Cu timpul, și-a luat frații și cumnații în Irlanda și i-a ajutat să se pună pe picioare. Inima însă i-a rămas acasă și s-a gândit să investească în R. Moldova. Și-a cumpărat în Orhei o casă și pământ, pe care visa să planteze livezi și viță-de-vie. Cel mai frumos proiect al său este „Nistrul unește Moldova”. Anul trecut, acesta a parcurs înot sute de kilometri în câteva zile. Prin acțiunea sa, a vrut să colecteze bani pentru copiii sărmani. Aceasta însă i-a lăsat un gust amar, iar acum, la un an de la înotul pe care l-a făcut în R. Moldova, Ion Lazarenco Tiron poate vorbi despre dezamăgirile pe care le-a trăit.
Sensibil la durerea copiilor săraci
„Am văzut la televizor mai multe reportaje care mi-au rupt sufletul. Am vrut să fac un „wake-up call” (apel la trezire). Nu eram înotător până la asta, deși sunt sportiv de când m-a făcut mama. Pe atunci înotam așa, puțin, iar odată, când stăteam în apă și înotam, mi-am amintit de aceste reportaje și m-am gândit: de ce să nu mă fac și eu înotător de performanță și să nu fac ceea ce nu a mai făcut nimeni? Poate așa o să atrag atenția lumii că în R. Moldova sunt și oameni buni. M-am săturat să aud numai de rău despre Moldova, pentru că mai rea decât umanitatea nu există nimic”, spune sportivul. „Când am trecut Nistrul anul trecut, am văzut câtă răutate există aici. Nu am văzut nicăieri atâta ură câtă am găsit acasă”, afirmă trist Ion Lazarenco Tiron.
Nu mai vrea acasă
Înotătorul vorbește 10 minute despre cât de frumoasă e țara noastră și ce talentați sunt copiii ei, însă poate vorbi o oră despre cât de răi sunt oamenii. „După experiența de anul trecut, mi-am schimbat părerea. Am realizat că am făcut o prostie că am venit să îmi fac aici o casă. Am vrut să mă întorc în țară, dar am văzut că nu am ce face aici. Prietenii, când te văd pe tine, văd doar o bancnotă. Se gândesc numai cum să te mintă, cum să se folosească de mașina ta, de casa ta. Asta nu e omenie. Aici, dacă o să observați, toți merg supărați și încruntați, sunt sub presiune. Cineva mi-a spus că noi suntem unica națiune care e cea mai mică și care se urăsc atât de mult, unica națiune care bea pentru sănătate, distrugându-și sănătatea”, ne povestește Ion Lazarenco Tiron. „Am mers la o companie de telefonie mobilă și le-am arătat ce vreau să fac, iar ei mi-au spus: du-te de aici, ești nebun? Unicul om receptiv a fost Iurie Leancă”, spune înotătorul.
A investit, dar nu a adunat mult
„Duc dorul țării mele, unei găluște, unei tradiții, unei nunți. Asta îmi lipsește mult, soția mea poate face sarmale, dar parcă nu e vița cea de vie de la bunica din grădină. Când vine Paștele și eu nu sunt acasă...”, dă să spună Ion, dar vocea i se frânge aici, înecată de lacrimi. „Știți cum suntem noi? Ca niște elefanți care sunt duși în grădina zoologică. Și oricât de bine ar fi acolo, oricum ne-ar hrăni, noi nu aparținem acelui loc. ADN-ul nostru nu e de acolo”, continuă Ion. „La Nistru a fost o experiență extraordinară. Am creat ceva inedit, dar am rămas foarte decepționat. Un an de zile i-a trebuit R. Moldova să înțeleagă că eu am făcut ce am promis și mi-a dat o hârtie de apreciere de la Ministerul Tineretului și Sportului. Nu mai vin, voiam să fac asta anual, dar...”, zice Ion.
„E ceva ce lumea nu vede”
„Eu din Nistru am strâns 20 000 de lei, dar am cheltuit 128 000. Guvernul, Comitetul Olimpic și Ministerul Tineretului și Sportului mi-au promis bani, dar nu mi-au plătit. Nu a meritat efortul meu. Eu nu vreau să mă plâng, dar asta e realitatea”, concluzionează sportivul. Totuși, a făcut din proiectul său, „Nistrul unește Moldova”, un ONG cu înclinație sportivă. „Vreau să le oferim acestor copii, care nu au vreo vină că s-au născut în familii stricate, niște terenuri de joacă prin sate și orașe. Vreau să fac terenuri cu membrană artificială pentru fotbal. Avem mulți copii talentați aici, dar fie sunt prin baruri, fie pe deal. Acum privim Campionatul de fotbal, dar nu avem o echipă acolo”, spune ironic sportivul. „Sunt încă optimist, însă lumea crede că eu fac bani și mă întreabă ce am eu de la asta... E ceva ce lumea nu vede, dar eu văd. Asta e fericirea mea. Viața înseamnă mai mult decât partea materială, pentru că totul e trecător”, adaugă Ion Lazarenco Tiron.
05.11.2018
12:00
16225
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4629
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3043
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3206
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5158
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4404
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6431
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6317
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17205
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17905
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8195
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8361
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.06.2026
21:05
468
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
464
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
438
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
479
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
534
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
551
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
608
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
504
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
757
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
644
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
667
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
601
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
694
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
936
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
855
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
884
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
960
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
872
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1063
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1198
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1063
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1281
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1020
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1172
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1322
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
Guvernul pune la punct reguli noi pentru platformele digitale de taxi în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














