Detalii despre accidentul de la Bardar, cu implicarea unui microbuz de rută: Victimele traumatizate au între 7 și 68 de ani
1808
Cinci persoane cu vârste între 7 și 68 de ani au fost traumatizate în accidentul produs astăzi, puțin după ora 9.00, în apropierea localității Bardar din raionul Ialoveni, cu implicarea unui microbuz de rută.
Patru dintre victime au fost transportate la spital, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după intervenția a trei ambulanțe la locul accidentului.
„La ora 9:10, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a preluat un apel pentru acordarea asistenței medicale urgente la accidentul rutier cu multiple victime. La ora 9:11, au fost alocate trei echipe AMU pentru deservirea cazului. La fața locului au intervenit, în decurs de câteva minute, echipele AMU, care au efectuat triajul și au constatat că, în urma impactului violent, cinci persoane - 2 femei de 23 și 68 de ani; 2 bărbați de 40 și 61 de ani, cât și un minor de 7 ani - au fost răniți. Medicii de pe ambulanță au acordat ajutorul medical la etapa de prespital victimelor cu diverse traumatisme, iar ulterior echipele AMU au transportat de urgență patru pacienți cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar”, transmite CNAMUP.
Amintim că microbuzul de rută s-a tamponat cu un „Nissan” condus de o tânără de 22 de ani.
Poliția cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
25.03.2026
21:11
333
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2059
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
339
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
369
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
403
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
647
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
431
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
435
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
458
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
460
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
21:11
323
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2007
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
331
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
359
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
386
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
628
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
421
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
430
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
452
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
449
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
603
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
887
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
504
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
575
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
983
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
548
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1542
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
609
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
638
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
643
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
676
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
743
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
747
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
641
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
620
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














