Deputat din R. Moldova, la Adunarea Parlamentară a OSCE: „Soluționarea definitivă a conflictului transnistrean se va produce doar când Federația Rusă își va retrage trupele militare și munițiile de pe teritoriul republicii noastre”
1446
captură Deputatul Sergiu Sârbu, care participă în aceste zile la Adunarea Parlamentară a OSCE, consideră că soluționarea definitivă a conflictului transnistrean se va produce doar atunci când Federația Rusă își va retrage trupele militare și munițiile de pe teritoriul republicii noastre.
„Am avut astăzi o primă intervenție la Adunarea Parlamentară a OSCE, unde s-a discutat despre situația din regiunea transnistreană. În ultimii ani, autoritățile din Moldova s-au concentrat pe rezolvarea problemelor zilnice cu care se confruntă populația din zona de conflict, în special în ceea ce privește dreptul la educație, proprietate sau libertatea de mișcare”, a scris acesta pe Facebook.
Potrivit lui Sârbu, aceste măsuri de consolidare a încrederii contribuie la apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului și la crearea unei atmosfere favorabile pentru procesul de negocieri.
Totuși, acesta crede că soluționarea definitivă constă în retragerea trupelor militare și a munițiilor rusești de pe teritoriul R. Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















