DECLARAȚIE // „Putin nu este geniu geopolitic, așa cum crede multă lume”
3501
The Atlantic „Din când în când aud oameni spunând că Vladimir Putin este un jucător geopolitic extrem de competent și de succes, – scrie fostul prim-ministru suedez Carl Bildt, într-un articol publicat în The Washington Post. – Dar dacă istoria mai are vreo importanta, acest lucru încă nu este stabilit“.
Bildt trece în revista istoria relațiilor ruso-ucrainene de la prăbușirea URSS, în special în mandatul lui Vladimir Putin.
Sub Putin, pe frontul politic, Kremlinul a intervenit activ în alegerile prezidențiale din 2004, în favoarea lui Viktor Ianukovici și mai târziu a făcut presiuni pe Ucraina să adere la Uniunea Vamală, împiedicând dorința ei de a încheia un acord de liber schimb cu UE.
„Ofensiva grea a propagandei împotriva Ucrainei era combinata cu măsuri economice severe“, – samintește Bildt. Consilierii lui Putin amenințau în mod public Kievul cu ”consecințe catastrofale“, daca nu se va face o schimbare de curs. Într-o încercare disperată de a reduce pretul pentru gazul rusesc, Ianukovici a întârziat acordul cu UE și în secret i-a promis lui Putin să adere la Uniunea Vamală, spune autorul.
Atunci când în Piața Maidan a început mișcarea populară, Ianukovici a fost convins de Putin sa suprime revolta, folosind violența dura. Mai mult de 100 de persoane au fost ucise.
„Rezultatul final a fost un dezastru pentru ambii lideri“ – spune Bildt.
Ianukovici a părăsit țara la începutul anului 2014, Putin a răspuns anexând Crimeea și a întreprins încercarea de rupe alte teritorii din regiunile sudice ale Ucrainei, pentru a crea așa-numit Novorossia. Kremlinul a crezut că îi va fi ușor. ”Propagandă puternica la televizor, ”omuleți verzi”, înfierbântarea capetelor cu idei naționaliste, livrarea de arme grele, infuzie de bani – se părea că eforturile vor da roade…, dar totul s-a prăbușit!” – susține Bildt.
Astăzi, separatiștii sprijiniți de Kremlin controlează doar 7% din teritoriul Ucrainei și au nevoie de sprijin financiar constant de miliarde de ruble. În plus, Rusia sufera de pe urma sancțiunilor occidentale. În timpul conflictului, circa 10 de mii de oamenii au fost uciși și aproximativ 3 milioane de persoane au fost strămutate.
„Ucraina s-a recuperat după situația financiară dezastruoasă de la începutul anului 2014, și-a consolidat democrația, a început reforme mai adânci decât au fost făcute vreodată înainte, și, desigur, a semnat un acord privind asocierea și comerțul liber cu UE. În același timp, Uniunea Economică Eurasiatică lâncezește, sfâșiată de dispute interne și care, în opinia membrilor săi, pierde tot mai mult din utilitate” – continuă autorul.
„În ceea ce-l privește pe Putin, el a fost nevoit să învețe o lecție clara: invadarea altor țări nu este cel mai bun mod de a-ți face noi prieteni. Ucraina, care a fost întotdeauna divizată, acum s-a unit în efortul de a rezista invaziei ruse. Crește o noua generație de ucraineni, care percep Rusia nu ca pe un prieten, ca inamic” – spune Bildt.
„Putin, desigur, ar dori să fie amintit în istoria rusa ca liderul care a recuperat Crimeea. Dar chestiunea Crimeei rămâne deschisa. În reste el a pierdut totul. Trupele NATO sunt desfasurate în cele trei țări baltice și Polonia. Toată Europa își crește cheltuielile de apărare. Georgia, tocmai a obținut liberalizarea vizelor UE. Chiar și Belarus începe să dea semne de neliniște”.
„Iar mareața țară Ucraina nu se va mai întoarce niciodata cu fața la Kremlin. Nu aș fi surprins dacă istoricii viitorului vor percepe acest proces istoric drept ce mai mare catastrofă geopolitică, chiar mai mare decât dispariția URSS. Destrămarea Uniunii Sovietice era inevitabila, mai devreme sau mai târziu. Dar dezastrul din relatia Rusiei cu Ucraina putea fi evitat. Acest dezastru a fost creația mâinilor omului care conduce Kremlinul“, – continua autorul care la final se intreaba ironic: „Este Vladimir Putin un jucător geopolitic genial? Da, da…”.
Sursa: paginaderusia.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















