ELECTROCUTAT mortal în timpul serviciului
2384
bzi.ro Un bărbat din satul Cairaclia, raionul Taraclia, a decedat după ce s-a electrocutat și a căzut de la o distanță de patru metri.
Decesul a avut loc pe teritoriul fostei brigăzi de tractoare din localitate, aflată acum în gestiunea unei gospodării ţărăneşti. Bărbatul și alți doi colegi de ai săi efectuau lucrări de reparație a unei remorci de tractor adaptate pentru lucrări agricole, în zona de protecţie a liniei electrice aeriene şi în apropiere de o distanţă inadmisibilă de conductorii aflaţi sub tensiune.
La un moment dat, bărbatul s-a urcat pe o scară de lemn, sprijinită de remorcă, cu intenţia de a ajunge pe acoperişul acesteia.
În timpul urcării, s-a apropiat la o distanţă inadmisibilă de conductoarele electrice și a fost electrocutat.
Comisia care a investigat cauzele producerii accidentului au constatat o ignorare absolută a normelor de securitate manifestată prin îndeplinirea lucrărilor şi apropierea la o distanţă inadmisibilă de conductorii aflaţi sub tensiune.
În legătură cu acest caz, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. solicită tuturor agenţilor economici şi populaţiei respectarea strictă a normelor de securitate pentru evitarea situaţiilor de risc.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















