De unde va veni SFÂRŞITUL omenirii? Ce specie va apărea în loc
1258
descopera.ro Din câte se pare, acest moment se apropie cu paşi repezi, deoarece tehnologiile din domeniul modificării genetice vor primi în curând aprobările pentru a fi implementate
Se pare că nici războaiele, dar nici politicile globale sau gradul de sărăcie nu vor duce la dispariţia umanităţii de pe Terra. Posibilitatea ca acest lucru să se întâmple ar fi cu totul alta, susţin cercetătorii americani.
Conform unui studiu realizat de Seth Shostak, director al Institutului pentru Cercetarea Inteligenţei Extraterestre din California, sfârşitul omenirii se va produce în momentul în care copiii modificaţi genetici şi roboţii înzestraţi cu memorie artificială ne vor depăşi ca număr. Din câte se pare, acest moment se apropie cu paşi repezi, deoarece tehnologiile din domeniul modificării genetice vor primi în curând aprobările pentru a fi implementate, scrie descopera.ro.
Cercetătorul susţine că primul pas pe care ar trebui să-l facem este să înţelegem pe deplin mecanismele biologiei moleculare. După ce acest obiectiv este îndeplinit, vom putea să vindecăm toate bolile existente şi să concepem copii imuni la toate virusurile. Totodată, Shostak este de părere că, în viitorul apropiat, umanitatea va explora mai intens spaţiul cosmic, cu scopul de a obţine noi resurse şi a evita suprapopularea Terrei.
"Lumea se aşteaptă ca viitorii noştri copii să stabilească colonii pe Lună sau pe Marte, însă eu cred că o soluţie mai bună ar fi construirea unor habitate care să orbiteze în spaţiul cosmic şi în interiorul cărora să putem trăi fără echipamentele pe care le utilizează astăzi astronauţii. Gândiţi-vă la un sistem similar Staţiei Spaţiale Internaţionale, însă de câteva mii de ori mai complex. În interiorul unor astfel de colonii va putea coexista un număr imens de oameni", a declarat Seth Shostak.
În anul 2010, cercetătorul făcea o prezicere referitoare la faptul că umanitatea va dezvolta pe scară largă roboţi înzestraţi cu memorie artificială. „Astfel de maşini nu vor avea dimensiuni foarte mari. De exemplu, sinapsele din creierul nostru au câteva mii de nanometri în dimensiune. În comparaţie cu acestea, tranzistorii din cipurile pe care le vom utiliza pot fi de câteva sute de ori mai mici. Prin urmare, sistemele de inteligenţă artificială ar putea fi integrate chiar şi într-un smartphone", a adăugat Shostak.
Totodată, omul de ştiinţă american susţine că, în momentul în care vom forma colonii în spaţiul extraterestru, va avea loc o nouă divizare a speciei umane. Cauza acestui proces ar reprezenta-o diferenţa dintre mediul terestru şi cel din exteriorul planetei noastre, diferenţă care se poate accentua în timp datorită rapidităţii cu care tehnologia din domeniul modificării genetice avansează.
Sursa: Mail online
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















