Stiri

Cutremur PUTERNIC în Grecia şi Turcia, în zone extrem de populate de turişti. Cel puțin două persoane au MURIT și peste 200 sunt rănite

Știri 21.07.2017 10:40 Vizualizări2229
Cutremur PUTERNIC în Grecia şi Turcia, în zone extrem de populate de turişti. Cel puțin două persoane au MURIT și peste 200 sunt rănite

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 produs vineri în Marea Egee, în apropiere de coasta de vest a Turciei, a ucis două persoane, informează Reuters şi Institutul american de geofizică (USGS), informează zf.ro.

Epicentrul cutremurului a fost înregistrat la adâncimea de 10 kilometri şi la numai 12 kilometri de cel mai apropiat oraş de pe coasta de vest a Turciei, Bodrum, o staţiune populară pentru turiştii cu o populaţie de peste 36 000 de persoane. Seismul a fost resimţit şi în insula greacă Kos, un alt centru turistic major.

George Kyritsis, primarul oraşului Kos, a declarat că cel puţin doi oameni au fost ucişi şi alte câteva persoane au fost rănite de cutremur. "Avem doi morţi şi câteva persoane rănite până acum", a declarat primarul oraşului Kos, George Kyritsis.

Serviciul de pompieri grec a declarat că a salvat trei persoane rănite prinse într-o clădire distrusă.

Preşedintele comisiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Turcia, Mehmet Halis Bilden a avertizat cetăţenii cu privire la posibilitatea unor viitoare replici şi a adăugat că în Turcia nu s-au produs pierderi de vieţi omeneşti şi nici daune materiale.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri