Cum a fost OTRĂVIT Serghei Skripal, fostul spion rus care a provocat cel mai mare SCANDAL diplomatic din ultimul deceniu. Conluzii din ancheta poliţiştilor britanici
2466
Poliţia britanică a anunţat, miercuri, că fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au intrat pentru prima oară în contact cu agentul neurotoxic „Novicioc” la domiciul acestora din oraşul Salisbury, informează site-ul cotidianului The Guardian, citat de gandul.info.
Potrivit unui cominicat al Poliţiei britanice, cea mai mare concentraţie a agentului neurotoxic a fost identificată pe uşa de la intrarea în locuinţa fostului spion rus.
„Până în acest moment al investigaţiei, credem că Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, au intrat pentru prima oară în contact cu agentul neurotoxic chiar la intrarea din propriul domiciliu. Prin urmare, investigaţiile noastre se vor concentra pe zona din apropierea domiciliului familiei Skripal”, a declarat Dean Haydon, comisar adjunct în cadrul Poliţiei britanice.
Serghei Skripal, fost agent al Serviciului rus de informaţii militare (GRU), şi fiica acestuia, Iulia Skripal, sunt în stare critică în urma atacului cu o substanţă neurotoxică. Un poliţist care a intervenit este, de asemenea, în stare gravă. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat vapori ai substanţei folosite în atac. Serghei Skripal şi fiica lui au fost expuşi contactului cu o substanţă toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică. Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6). La investigaţie participă oameni de ştiinţă ai Institutului Porton Down. Ancheta este coordonată de Direcţia pentru combaterea terorismului a Scotland Yard şi este solicitată contribuţia serviciilor de informaţii.
Londra atribuie atacul neurotoxic Moscovei şi a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei. Este vorba de cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de Marea Britanie în ultimele trei decenii. Aceasta este cea mai gravă criză dintre Rusia şi Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare în atacul neurotoxic din Salisbury şi, în replică, a dispus expulzarea a 23 de diplomaţi britanici. Numeroase state UE, inclusiv România, precum şi Statele Unite şi Canada au anunţat expulzări de diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul chimic comis pe 4 martie în Marea Britanie.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















