Cui îi este frică de robinetul rusesc? Lista celor mai dependente state de importurile de gaze din Rusia
2024
sursa: zf.ro România este printre puţinele state europene care are o poziţie confortabilă faţă de importurile de gaze ruseşti, cea mai mare parte a consumului fiind acoperită de cei doi mai producători locali, „Petrom” şi „Romgaz”.
Potrivit datelor „Eurogas”, organizaţie care grupează cele mai puternice companii de profil, la nivelul anului 2013 dependenţa României faţă de importurile de gaze ruseşti a fost de 15,3%, una dintre cele mai scăzute la nivel european.
Potrivit zf.ro, țări precum Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria sau Ungaria sunt dependente de importurile ruseşti în procente cuprinse între 82% şi 100%.
În Austria, de exemplu, aproape 62% din gazul consumat vine din Rusia, mai bine de jumătate din consumul polonezilor este asigurat prin importurile ruseşti, în timp ce Germania, cel mai mare client al Rusiei, îşi acoperă peste 45% din importuri ruseşti.
La nivelul UE, cea mai mare parte a consumului de gaze naturale este asigurată prin producţia internă care a avut anul trecut o pondere de 34% din consumul total. Apoi, a doua sursă de aprovizionare este Rusia cu un procent de 27% , în timp ce Norvegia ocupă locul trei cu o pondere de 23%. Algeria şi Qatarul contribuie şi ele la aprovizionarea cu gaze a Europei - 8%, respectiv 5%, potrivit datelor „Eurogas” din 2013.
08.07.2026
10:59
14.04.2026
15:06
28.03.2025
17:14
21.02.2025
16:15
31.01.2025
11:30
21.03.2024
15:20
12.03.2024
11:14
02.11.2022
11:33
24.06.2022
10:55
05.05.2022
11:23
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















