Constituționalistul Nicolae Osmochescu: NU este real ca „pachetul de legi antioligarhice”, propus de „ACUM”, să fie aprobat înainte de a fi alese organele de conducere ale Parlamentului și „orice diletant știe asta”
4055
Europa Liberă Pachetul de legi și acte legislative pentru dezoligarhizarea statului, anunțat astăzi de Blocul „ACUM”, nu va putea fi aprobat până nu vor fi alese organele de conducere a Parlamentului. Declarația a fost făcută de fostul judecător al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu, după ce liderii blocului „ACUM” au îndemnat deputații „să voteze chiar din primele ședințe ale Parlamentului pachetul de legi și acte legislative menite să distrugă sistemul oligarhic și să edifice statul de drept, creând condiții pentru o economie funcțională și o viață bună”.
Potrivit lui Osmochescu, orice inițiativă trebuie să treacă prin anumite proceduri pentru a ajunge lege, iar pentru acesta trebuie să fie alese organele de conducere a Parlamentului.
„Mai întâi este înregistrată inițiativa legislativă, care urmează să ajungă în comisia de specialitate pentru a fi avizată. Dar cum să fie avizată dacă nu sunt alese organele de conducere a Parlamentului? Deci, mai întâi se formează fracțiunile, se alege spicherul și vicepreședinții Parlamentului. De asemenea, urmează să fie aleși președinții de comisii… Doar după aceasta poate fi înregistrată o inițiativă legislativă. După ce această inițiativă trece prin comisii, iar în unele cazuri trebuie și avizul unor instituții ale statului, atunci poate ajunge să fie supusă votului. Orice diletant știe asta”, a menționat constituționalistul.
Și editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, spune că o lege, ca să fie adoptată, trebuie să treacă un set de proceduri. „Înainte ca să înceapă a funcționa, Parlamentul trebuie să aleagă organele de conducere. Articolul 7 din regulamentul Parlamentului spune: După constituirea legală a Parlamentului, se alege preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului. Fără o majoritate nu poate fi ales președintele Parlamentului. Legile adoptate trebuie semnate de președintele Parlamentului. Dacă nu există semnătura, nu există legea respectivă. El trebuie să o trimită la promulgare”, a subliniat Negru.
Sursa citată a mai adăugat că, în cazul în care reprezentanții „ACUM” nu vor aștepta până se vor forma comisiile permanente, care trebuie să examineze și să avizeze proiectele de lege, înseamnă că vom avea parte de show.
„În cazul în care proiectele propuse vor necesita cheltuieli financiare, atunci va fi nevoie și de avizul Guvernului, al Ministerului Finanțelor, în special. Prin urmare, „ACUM” va trebui să vină cu propunerile lor după formarea Guvernului. Dar dacă nu vor dispune de 51 de deputați, spectacolul se va încheia repede”, a conchis editorialistul nostru.
13.05.2021
09:59
08.06.2020
12:14
20.01.2020
11:21
10.01.2020
11:39
05.08.2019
15:19
05.08.2019
13:00
02.08.2019
14:29
17.07.2019
11:19
08.07.2019
20:26
24.06.2019
13:36
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















