Conștienți de probleme, vinificatorii moldoveni cred că vor avea succes pe piața europeană
3384
Deși spun că pe piața europeană este o concurență acerbă, iar prețurile oferite de importatori sunt uneori mai mici decât cele estimate, vinificatorii autohtoni sunt de părere că, datorită deciziei oficialilor europeni de a liberaliza importul, vor putea să cucerească această piață.
Potrivit producătorilor de vinuri din R. Moldova, consumatorul european nu cunoaște atât de bine vinul moldovenesc, însă, odată cu eliminarea limitei la export, acest produs va deveni mai cunoscut și mai apreciat. „Nu putem să spunem că vinurile noastre sunt așteptate de consumatorul european, pentru că el nu cunoaște încă foarte bine acest produs, însă față de piața rusească, această piață este mai sigură. Aici politicul nu intervine în domeniul economic. Nu mă tem că vor exista probleme ce țin de calitatea vinurilor noastre și cred în succesul vinificatorilor autohtoni pe piața europeană”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL directorul companiei vinicole „Doina Vin”, Feodosie Borș.
În același timp, Adrian Cojocaru, care este responsabil de exporturi în cadrul companiei care exportă cea mai mare cantitate de vin pe piața europeană, „Suvorov-Vin”, susține că țările concurente pe piața vincolă europeană aplică anumite politici de susținere a vinificatorilor, ceea ce nu se întâmplă și în Republicii Moldova. „Totuși, eu sunt optimist în privința faptului că ne putem afirma pe piața europeană. Odată cu creșterea cantității exportate pe piața europeană, vinul nostru va deveni mai cunoscut și mai apreciat de consumatorul european”, susține Adrian Cojocaru.
Directorul adjunct al combinatului de vinuri „Cricova”, Valeriu Țâra, a afirmat că, pentru a pătrunde pe această piață, este necesar mult timp și eforturi financiare. „Acestea sunt realitățile. Spuneți-mi care este idealistul care poate spune că vinurile noastre vor pătrunde ușor pe piața europeană? Și în România vinurile nu sunt primite așa cum ne dorim noi, deoarece chiar dacă suntem la fel, consumatorii sunt mai rezervați în privința vinurilor noastre”, a mai spus Valeriu Țâra.
Menționăm că autoritățile au fost anunțate ieri despre decizia Comisiei Europene de a elimina limita cantitativă la importul vinurilor moldovenești pe piața europeană, după ce Rusia a interzis, pe 10 septembrie curent, importul acestora, invocând probleme de inofensivitate.
03.09.2026
10:44
24.04.2026
17:49
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
17.02.2023
10:40
08.12.2022
10:28
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















