Sustenabilitatea, PRIORITATEA-CHEIE a Combinatului „Cricova”. A trecut auditul în domeniul producerii vinului și va crește volumul de energie regenerabilă!
2833
În anul 2022, cu suportul USAID, Combinatul de Vinuri Cricova a fost supus unui audit privind sustenabilitatea în producerea strugurilor și a vinului.
„Auditul a fost desfășurat de o companie cu renume din Germania și suntem mândri de acest fapt. De altfel, cu susținerea Guvernului SUA, de-a lungul anilor Combinatul de Vinuri Cricova a beneficiat de asistență variată, inclusiv prezentarea produselor pe diferite platforme internaționale, lucru pentru care suntem recunoscători poporului american”, a declarat directorul interimar al întreprinderii, Sorin Maslo, într-un interviu pentru Infomarket.md.
Tot anul trecut, Combinatul de Vinuri „Cricova” a demarat implementarea Sistemului de sustenabilitate. „Pe lângă dezvoltarea plantațiilor de viță-de-vie ecologice și producerea vinurilor organice, a fost creat, cu suportul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, și parcul fotovoltaic - o premieră aici la întreprindere, care deja a reușit să producă energie și să recuperăm deja peste 65% din valoarea investită”, a subliniat Sorin Maslo.
„Pentru că tot tindem să fim sustenabili, în 2023 vom pune și mai mult accent pe producerea energiei din surse regenerabile. Ne dorim să majorăm și mai mult volumul de producere a energiei regenerabile și sunt sigur că vom reuși. Un proiect în acest sens este deja în faza finalizare. În perioada imediat următoare, vom mări producerea de energie alternativă și vom acoperi minim 40% din necesarul total de energie electrică”, a relatat directorul interimar al întreprinderii.
Sorin Maslo a evidențiat faptul că instituția pe care o conduce are planuri ambițioase, ce au drept scop eficientizarea activității întreprinderii.
„De exemplu, suntem în proces de construcție a unui depozit modern pe teritoriul Combinatului. Actualmente, lanțul logistic implică cheltuieli suplimentare pentru transport și întreținere la un depozit situat la distanță de întreprindere. Noul spațiu va fi modern, bine izolat și ne va permite să economisim timp și bani. La fel, în scurt timp planificăm finalizarea stației de preepurare a apelor uzate, un proces extrem de important care se încadrează în conceptul de sustenabilitate la care tindem”, a mai spus conducătorul Combinatului.

Potrivit lui Sorin Maslo, pentru 2023 sunt panificate, din surse proprii și cele obținute prin Programul „Livada Moldovei”, investiții pentru modernizarea combinatului în sumă de circa 65 de milioane de lei.
08.12.2022
10:28
02.12.2015
09:58
30.07.2014
12:29
05.12.2013
09:23
26.09.2013
13:31
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















