Consiliul Unirii îi cere explicații lui Timofti în legătură cu paza lui Voronin
1406
facebook.com Consiliul Unirii se declară surprins de faptul că liderul Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin beneficiază din nou de pază de stat. Organizația îi cere șefului statului să facă publice motivele pentru care s-a stabilit că Voronin se află în pericol.
„Urmare a unei logici neînțelese nouă, în contextul crizei din jurul statului nostru, ar trebui să beneficieze de asemenea pază şi foştii preşedinţi Mircea Snegur, Petru Lucinschi, liderii partidelor politice parlamentare şi extraparlamentare ce promovează integrarea în UE și NATO, alţi demnitari şi cetăţeni ce condamnă acţiunile militare ale Rusiei soldate cu anexarea Crimeii şi dezlănţuirea operaţiunilor teroriste din sud-estul Ucrainei prin agenţi şi cetăţeni proruşi. Fapt ce conduce la o întrebare firească – de ce unui cetăţean, liderul partidului parlamentar care luptă cu înverşunare împotriva parcursului european al statului și împotriva valorilor naţionale româneşti, chiar dacă a fost şi preşedinte, i se asigură, cu atâta uşurinţă, pază de stat? Şi oare „marele pericol”, la care el „ar fi supus”, să dispară până atunci și situaţia în zonă să devină mai sigură și mai bună?”, se întreabă membrii Consiliului Unirii.
Organizației i se pare de neimaginat să i se ofere lui Voronin pază de stat, când preocuparea sa de bază este periclitarea politicilor proeuropene și zădărnicirea semnării Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb cu UE prin acțiuni stradale proruse, prin „referendumuri” de sorginte rusească, prin destabilizare și revenirea la putere, ca să arunce din nou statul în stagnare, precum a făcut-o timp de zece ani.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















