CONFIRMAT // Nu există supraviețuitori în urma prăbușirii avionului rus. Putin a declarat zi de DOLIU național
3368
dailymail.co.uk Autoritățile egiptene au anunțat că nu există supraviețuitori în urma prăbușirii avionului rus, iar salvatorii au găsit aproximativ 150 de corpuri neînsuflețite ale pasagerilor. Printre mor'i sunt și cinci copii.
De asemenea, salvatorii au găsit și cutiile negre ale aeronavei, care urmează a fi investigate pentru a stabili cauza tragediei.
Potrivit „The Guardian”, la bordul avionului se aflau și trei cetățeni din Ucraina, restul 214 fiind ruși. Astfel, printre victime se numără 138 de femei, 62 de bărbați și 17 copii.
Un video cutremurător cu prăbușirea avionului rus a fost publicat pe canalul de youtube, dar în scurt timp a fost șters de acolo. În filmuleț se vedea clar cum avionul plana cu o viteză excesivă în jos, apoi s-a izbit violent de pământ și a explodat.
Avionul de tip „Airbus A-32” al companiei „Kolavia” efectua cursa Sharm el—Sheikh — Sankt Petersburg.
După această tragedie, președintele Rusiei, Vladimir Putin ă semnat un decret prin care declară ziua de 1 noiembrie, zi de doliu național în Rusia.
Drapele vor fi lăsate în bernă, iar toate manifestaţiile şi emisiunile distractive vor fi amânate pentru altă zi.
De asemenea, toate meciurile de astăzi din liga ruseasca de fotbal vor începe cu câteva minute de reculegere, transmite Mirror.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















