23:56:59 16.12.2025
Stiri

Conducerea R. Moldova, IN CORPORE la acţiunea PROEUROPEANĂ de mâine, 3 noiembrie, în PMAN

Politică 02.11.2013 15:36 Vizualizări1223
Conducerea R. Moldova, IN CORPORE la acţiunea PROEUROPEANĂ de mâine, 3 noiembrie, în PMAN

Preşedintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă, spicherul Igor Corman şi liderii celor trei partide aflate la guvernare, Vlad Filat, Marian Lupu şi Ion Hadârcă, vor fi prezenţi, mâine, 3 noiembrie, la acţiunea proeuropeană organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

Vorbitorii, printre care şi reprezentanţi ai societăţii civile, vor enumera avantajele drumului european al R. Moldova pe care a decis să meargă actuala guvernare. În cadrul acţiunii care va începe la ora 11.00, vor fi citite şi mesaje parvenite de la moldovenii din diasporă care îi îndeamnă pe cei de acasă să susţină iniţiativele privind apropierea de UE.

Potrivit unor surse din cadrul organizatorilor, printre discursurile oficiale îşi vor face loc şi piese interpretate de câţiva artişti, printre care soprana Valentina Naforniţă, Orchestra fraţilor Advahov, formaţiile „Catharsis” şi „Acord” etc.

Organizatorii se aşteaptă ca, mâine, în PMAN să vină zeci de mii de oameni să-şi exprime susţinerea pentru viitorul european al R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 573 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte