CONCURS // Guvernul caută șef la o instituție publică importantă, funcție remunerată cu peste 50 de mii de lei lunar
4051
Cancelaria de Stat a lansat un concurs pentru ocuparea funcției de director al Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” (ASP). Fotoliul a devenit vacant, după ce fostul șef, Serghei Răilean, a fost demis în iulie curent de către noua guvernare. Potrivit declarației sale de avere, Răilean a obținut în anul trecut un salariu de 652 850 de lei sau câte 54,4 mii de lei în fiecare lună.
În septembrie curent, în funcția de șef interimar la ASP a fost numit Mircea Eșanu.
Doritorii de a participa la concurs pot să-și depună dosarele la Cancelarie până pe 31 octombrie curent, personal, prin poștă sau prin e-mail.
Acestea trebuie să conțină cererea de înscriere la concurs; scrisoarea de motivare (nu mai mult de 300 cuvinte); curriculum vitae, ce va include și trei persoane de referință; copia de pe actul de identitate; copia diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare; cazierul judiciar și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Cerințe față de candidați:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) în privința sa nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
c) posedă limba română;
d) deține studii superioare de licență sau echivalente în domeniul juridic, economic sau în alte domenii corespunzătoare domeniilor de competență ale Agenției în conformitate cu pct.7 din Statutul Agenției, aprobat prin Hotărârea Guvernului 314/2017;
e) deține 5 ani de experiență profesională în funcții de conducere;
f) cunoaște o limbă de circulație internațională (nivel B2);
g) nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
h) nu are antecedente penale;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate sau dintr-o hotărâre judecătorească definitivă;
j) se bucură de o reputație ireproșabilă (integritate, inclusiv lipsa conflictelor de interese nedeclarate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare şi egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice; stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Mai multe detalii aflați AICI.
381
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
286
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
309
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
15:30
430
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
475
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
14:34
437
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
413
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
484
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
23.03.2026
16:42
888
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
1726
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
24.03.2026
21:18
219
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
178
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
143
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
238
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
379
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
284
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
492
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
307
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
344
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
387
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
387
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
444
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
428
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
473
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
404
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
471
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
398
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
465
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
435
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
412
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
483
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
678
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
500
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
844
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
532
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
593
Horoscopul zilei 24.03.2026
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














