Dronă și explozie semnalate în timpul nopții la Orhei și Călărași. Poliția nu a găsit urme la sol
1044
Poliţiştii din Orhei şi Călăraşi desfăşoară o amplă operaţiune, după ce mai multe persoane au alertat autorităţile din Republica Moldova cu privire la observarea pe cer a unui obiect asemănător unei drone.
Potrivit IGP, în jurul orei 01:50, Poliţia din Orhei a fost sesizată de un locuitor al satului Berezlogi. Acesta a comunicat că a observat pe cer un obiect zburător asemănător unei drone.
La scurt timp, în jurul orei 02:00, Poliţia din Călăraşi a fost alertată de un locuitor al satului Dereneu, care a spus că a observat o lumină puternică pe cer, urmată de o explozie.
Imediat după primirea sesizărilor, oamenii legii au intervenit şi au efectuat verificări în zonele indicate de localnici.
În urma cercetărilor preliminare şi a examinării terenului, inclusiv în extravilanul localităţilor menţionate, nu au fost depistate fragmente, urme de impact sau incendii care să confirme producerea unei explozii la sol ori căderea vreunui obiect.
Cu toate acestea, poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi documentarea cazului.
De asemenea, Politia le recomandă cetăţenilor care observă obiecte zburătoare, explozii sau obiecte suspecte căzute la sol să nu se apropie şi să nu le atingă. Aceştia sunt îndemnaţi să anunţe imediat Serviciul 112.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















