Ce presupune LEGEA MARȚIALĂ, instituită în unele regiuni din Ucraina, după capturarea a trei vase ucrainene de către ruși
2996
Parlamentul Ucrainei a aprobat, luni seară, decretul preşedintelui Petro Poroşenko privind instituirea Legii marţiale şi iniţiativa de organizare în mod anticipat a alegerilor prezidenţiale, informează presa de la Kiev.
Verhovna Rada a aprobat aplicarea Legii marţiale timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia, informează cotidianul Kyiv Post, citat de Mediafax.
De asemenea, Parlamentul Ucrainei a decis convocarea alegerilor prezidenţiale pe 31 martie 2019.
„Legea marţială nu este o declaraţie de război. O introducem doar pentru consolidarea apărării Ucrainei în contextul intensificării agresiunilor Rusiei. Legea marţială nu înseamnă întreruperea eforturilor de rezolvare a situaţiei din estul ţării prin mijloace diplomatice. I-am informat pe partenerii occidentali despre aceste lucruri", a spus Petro Poroşenko, citat de filiala ucraineană a agenţiei Interfax.
Severitatea şi scopul legii marţiale vor fi decise de preşedintele Petro Poroşenko. În anul 2015, Parlamentul de la Kiev a aprobat un "Proiect privind starea specială şi legea marţială”. Printre prevederile care ar putea fi impuse figurează restricţii pentru militari şi civili, măsuri speciale de securitate la obiectivele de infrastructură, obligativitatea activităţilor sociale şi reglementări privind comunicaţiile.
Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Ucraina a denunţat o „agresiune” a Rusiei.
Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite s-a întrunit de urgenţă pentru a discuta despre agresiunea Rusiei împotriva navelor militare ucrainene capturate duminică în Strâmtoarea Kerci.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
03:52
04.09.2026
03:01
04.09.2026
01:36
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















