O întrebare pe care ți-ai pus-o și tu: Câte PERSOANE pot LOCUI, de fapt, pe Pământ
2012
Populaţia mondială este în continuă creştere, iar acest lucru nu este o surpriză, însă atunci când vine vorba de asigurarea resurselor naturale esenţiale existenţei umane, precum apă potabilă, terenuri fertile pentru producerea alimentelor, păduri şi surse de pescuit, se pune întrebarea câţi oameni ar putea locui pe Terra şi câţi ar putea suporta planeta?
Dezbaterile despre numărul de persoane care ar putea locui pe Terra sunt vechi de ani de zile. Cifrele înaintate sunt între 500 de milioane peste cifra de 7,5 miliarde de oameni, înregistrată în iunie 2019, şi pot ajunge la peste un trillion de indivizi care ar putea locui pe Terra.
Oamenii de ştiinţă nu au căzut de acord asupra numărului şi nici asupra celei mai corecte metode de a determina acest număr, din această cauză apar şi variaţiile mari. Există studii care spun că Pământul, la resursele pe care le are, nu ar putea suporta mai mult de două miliarde de persoane (cifră deja depăşită) şi unul singur care spune că pe Terra ar putea locui 1.024 de miliarde de oameni.
Cele mai multe studii (20 la număr) efectuate de specialişti în domeniu afirmă că Terra are o capacitate de cel puţin 8 miliarde de oameni, potrivit Science. Totodată, mulţi oameni de ştiinţă afirmă că ar putea trece mai multe secole până când Pământul îşi va atinge capacitatea în privinţa numărului de locuitori umani.
Un raport din iunie 2019 al Organizaţiei Naţiunilor Unite estimează că populaţia Terrei va ajunge până la 9,7 miliarde de oameni, până în 2050. La finalul secolului, pe Terra ar urma să locuiască 11 miliarde de oameni, dintre care nouă ţări vor fi răspunzătoare de peste jumătate din această creştere. ONU a nominalizat India, Nigeria, Pakistan, Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia, Egipt şi SUA. O surpriză este China, a cărei populaţie ar urma să scadă cu 2,2% până în 2050.
Profesorii Stephen Dovers (Fenner School of Environment and Society, Australian National University) şi Colin Butler (University of Canberra) afirmă că întrebarea care se ridică este legată de gradul de consumare a resurselor. Oamenii din întreaga lume consumă resursele în mod diferit. Spre exemplu, un american din clasa de mijloc consumă, în medie, de 3,3 ori mai multe alimente peste nivelul de subzistenţă şi de 250 de ori peste necesarul de apă. Astfel că, dacă toţi pământenii ar trăi precum un american din clasa medie, capacitatea Terrei nu ar fi mai mare de două miliarde de oameni.
Cei doi sunt de părere că dacă toţi oamenii ar consuma doar cât ar avea nevoie, atunci Pământul ar putea suporta mult mai mulţi oameni pentru o perioadă mare de timp. Aşa că ţine de fiecare dintre noi să nu consumăm mai mult decât avem nevoie şi să încercăm să ne reducem cât mai mult impactul asupra mediului înconjurător de care depindem cu toţii pentru a supravieţui ca specie.
Sursa: descopera.ro
27.04.2026
12:19
143
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
190
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
218
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
257
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
298
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
424
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
385
Horoscopul zilei 27.04.2026
608
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
653
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
707
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
701
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
700
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
27.04.2026
11:52
5
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
60
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
213
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
245
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
385
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
356
Horoscopul zilei 27.04.2026
590
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
637
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
691
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
685
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
684
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
908
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
810
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
971
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
831
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
749
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
871
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
847
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
07:02
2207
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
25.04.2026
20:53
938
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
813
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
872
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
892
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
939
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
978
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














