BLASFEMIE // „Victimele fascismului”, înghesuite de „Mercedez-Benz”
3983
NESIMȚIRE // Apa de la o spălătorie auto se scurge peste osemintele victimelor Holocaustului
Reprezentanții Comunității Evreiești din R. Moldova, precum și alți reprezentanți ai societății civile, sunt indignați de faptul că reprezentanții Companiei „Olmosdon”, care au deschis centrul comercial „Mercedes-Benz” chiar pe locul în care au fost exterminați peste 14 mii de oameni care nu corespundeau „rasei superioare” în conceptul fasciștilor, ignoră cu vehemență o hotărâre a Curții Supreme de Justiție, dar și bunul-simț.
Aceștia nu doar au ridicat centrul auto pe groapa comună, dar acum împiedică muncitorii să finalizeze reconstrucția Complexului memorial „Victimele fascismului” de pe Calea Orheiului.
Acesta urmează să fie inaugurat pe 8 mai 2015.
Strigăt de disperare
Câteva zeci de reprezentanți au societății civile s-au adunat în fața viitorului Complex memorial și au dat un semnal de alarmă în legătură cu comportamentul companiei.
Regizorul Ilia Șaț, membru al prezidiumului Comunității Evreiești, a declarat că nu poate să-și explice cum un monument de importanță națională este înghesuit de către o companie.
„Potrivit legislației moldovenești, în localități zona de protecție a monumentelor se consideră pe o distanță cuprinsă între 50 și 100 de metri. În acest perimetru este interzisă orice construcție, doar ca excepție se admit lucrări care trebuie coordonate cu Ministerul Culturii. Construcția centrului auto „Mercedes-Benz” nu a fost coordonată cu ministerul. Am reușit să oprim construcția ilegală doar după ce Comunitatea evreilor s-a adresat în judecată. În mai 2009, compania „Olmosdon”, proprietarul centrului, a recunoscut că a fost încălcată legea și a încheiat o înțelegere de împăcare, potrivit căreia s-a obligat să strămute centrul de deservire auto și să acopere jumătate din cheltuielile necesare pentru restaurarea monumentului și amenajarea teritoriului adiacent”, a spus Șaț.
Spălătorie și gard de protecție
Totuși, reprezentanții centrului de deservire auto nu au întreprins nimic și au ridicat un edificiu impunător.
„Mai mult, reprezentanții companiei au modificat proiectul, doar că au mai ridicat și o spălătorie auto și au instalat un gard de protecție. Această apă murdară se scurge peste osemintelor celor care trebuie să le purtăm memoria. Asta este mai mult decât o blasfemie”, s-a indignat regizorul Teatrului „A. P. Cehov”.
Vor să facă un nou lagăr de concentrare?
Și fostul fotbalist, Vladimir Țincler, vrea ca autoritățile să reacționeze la această nesimțire din partea reprezentanților companiei auto.
„Aici au fost împușcați mii de oameni. Acei oamenii nu au avut nicio vină, iar noi trebuie să le păstrăm vie memoria. Chiar și mai mulți creștini germani au vrut să organizeze „Marșul Vieții”, pentru ca să se reabiliteze pentru ceea ce au făcut naziștii, dar acum acești oameni de la „Mercedes-Benz” încearcă să ne pună bețe în roate. Au promis că vor acoperi anumite cheltuieli pentru construcția monumentului „Pumnii” lui Aurel David, dar acum nu ne permit să finalizăm acest Complex memorial. Au înălțat ilegal un gard asemănător celor cu sârmă ghimpată. Vor să facă un nou lagăr de concentrare? E inadmisibil ce se întâmplă”, a spus în fața oamenilor Țincler.
Ignoră hotărârea CSJ
„Înarmați” cu hotărârea Curții Supreme de Justiție, reprezentanții companiei de construcție care reabilitează monumentul au demontat cinci secțiuni ale gardului instalat ilegal de către cei de la „Mercedez-Benz”.
Reprezentanții „Olmosdon” au chemat poliția la fața locului. Forțele de ordine au examinat hotărârea emisă de CSJ și au cerut să fie încetată procedura de scoatere a gardului ilegal. Mai mult, aceștia au asistat la procesul de reinstalare a gardului.
Potrivit forțelor de ordine, demontarea gardului ilegal trebuie făcută de persoane competente.
„Până la inaugurarea Complexului au rămas zile numărate și ar fi regretabil ca foștii deținuți în lagărele de concentrare să vadă acest gard asemănător celui de sârmă ghimpată. Acest lucru le va aminti tuturor de chinurile prin care au trecut”, spun cei de la Comunitatea Evreiască.
Au început să colecteze semnături
Comunitatea Evreiască a început procesul de colectare a semnăturilor în vederea apărării acestui monument. O notă de protest cu numele semnatarilor va fi transmisă autorităților statului, dar și Concernului german „DaimlerChrysler”.
„Aceasta acțiune a Comunității Evreiești are scopul de a sensibiliza opinia publică. Am scris și anterior scrisori la „DaimlerChrysler” în legătură cu neregulile partenerilor lor din R. Moldova. Aceștia se comporta agresiv și inadecvat cu cei care au luptat contra fascismului. Sperăm ca, până pe 8 mai, atunci când va fi inaugurat Complexul memorial, să fie înlăturate toate neregulile. Oamenii trebuie să cunoască ce s-a întâmplat pe acest loc, trebuie să cunoască istoria”, a menționat președintele organizației „Moldova fără fascism”, Ina Șupac.
În același timp, directorul reprezentanței „Mercedez-Benz” în R. Moldova, Serghei Gavlițchi, spune că nimeni nu pretinde la pământul pe care este edificat monumentul.
„Ceea ce ține de gardul instalat, atunci noi am respectat linia roșie conform documentelor pe care le deținem”, s-a limitat să spună acesta.
Vor fi inaugurate trei monumente în R. Moldova
Cu prilejul celor 70 de ani de la eliberarea de fascism, Comunitatea Evreiască din R. Moldova va inaugura trei monumente pe teritoriul țării. În Chișinău urmează să fie finalizat Memorialul „Jertfele Fascismului” de pe Calea Orheiului, iar în centrul Tiraspolului va fi inaugurat monumentul în memoria victimelor Holocaustului. De asemenea, un monument va fi inaugurat și la Bender.
Comunitatea evreilor din țara noastră a colectat 3,5 milioane de lei pentru edificarea celor trei monumente.
Inspecția în construcții pune impedimente
Înainte de închiderea ediției am fost sesizați de Comunitatea Evreiască privind o decizie luată de Inspecția în construcții a sectorului Centru din capitală. Responsabilii acestei instituții au decis să sisteze lucrările de reconstrucție la Monumentul „Jertfele fascismului” de pe Calea Orheiului. O decizie în acest sens, potrivit „Pintura-Cons” SRL, firmă care execută lucrările, a fost semnată de vicedirectorul Inspecției în construcții a sectorului Centru, Alexandru Untilov.
Reprezentanții companiei de construcție consideră decizia Inspecției în construcții ca fiind una absurdă. „Inspectorii au înaintat pretenții privind modalitatea construcției bordurilor, lățimea acestora, precum și forma în care au fost amenajate spațiile destinate pentru sădirea florilor și arbuștilor. De fapt, nu e altceva decât o nouă tentativă de a pune noi impedimente în vederea finalizării lucrării”, a spus reprezentantul firmei de construcții.
Pe 8 mai curent, de Ziua Europei, este planificată inaugurarea acestui complex memorial. Vicepreședintele Comunității Evreilor din R. Moldova, Alexandr Matveev, susține că permanent au fost tentative de a pune piedici în executarea lucrărilor. „Vedem deja că Inspecția în construcții a rezolvat toate problemele privind construcțiile neautorizate și se preocupă deja de monumente. De remarcat că același Alexandru Untilov a examinat acum o lună o plângere trimisă de Comunitatea Evreiască, privind instalarea unui gard ilegal de către „Olmosdon”. Acesta ne-a spus atunci că problema respectivă nu ține de competența Inspecției în construcții, dar acum au venit și au sistat lucrările”, s-a indignat Matveev.
21.01.2018
16:06
2884
FOTO // Primul monument dedicat Centenarului a fost inaugurat. Amintește de o luptă UNICĂ în istoria noastră
21.02.2016
11:47
6507
GALERIE FOTO // Cum arată „OZN-ul comunist” din Bulgaria
18.03.2015
11:15
7229
Regina Serbiei, într-un conac din Chișinău
15.03.2015
13:04
12809
Bogăția unui baron german, de IZBELIŞTE la Chișinău
21.12.2014
11:00
4535
SACRIFICIU // Visul împlinit al lui Victor Boian
10.09.2014
16:27
3090
Monument în memoria victimelor represiunilor politice și la Strășeni
31.07.2014
11:46
3996
GEST // Mai mulți tineri din Moldova vor restaura un monument istoric
11.03.2014
17:42
5040
DECIS // Iată cum va arăta monumentul Limbii Române din Chișinău
12.02.2014
15:52
2832
FOTO // Un chișinăuean vinde un MONUMENT de-al lui LENIN, cu o înălțime de 5 metri! Ce sumă CERE
05.07.2013
17:36
1964
Reținuți în moment ce spărgeau locuința
19.06.2026
14:24
262
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
327
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
309
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
397
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
397
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
326
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
422
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
512
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
582
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
622
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
637
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
616
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
902
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
850
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
622
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
692
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
988
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
811
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1065
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1321
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1152
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
1363
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
1420
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
1123
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
1163
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














