00:47:18 20.12.2025
Stiri

Avocatul lui Vlad Filat vine cu PRECIZĂRI privind intenția politicianului de a intra în GREVA foamei

Politică 02.06.2016 16:49 Vizualizări1868
Avocatul lui Vlad Filat vine cu PRECIZĂRI privind intenția politicianului de a intra în GREVA foamei

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, urmează să intre în greva foamei începând cu dimineața zilei de 3 iunie, susține avocatul Igor Popa.

„Domnul Vlad Filat urmează un tratament medicamentos care nu a putut fi întrerupt. Acest lucru nu i-a permis să intre în greva foamei imediat după anunţul făcut de avocaţi. Medicaţia va continua până în seara zilei de astăzi”, a precizat Popa.

Potrivit avocatului, Vlad Filat nu a renunțat la intenția sa. „Astfel, începând cu dimineaţa zilei de 3 iunie, Vlad Filat va intra oficial în greva foamei, după cum şi-a exprimat anterior intenţia. Vlad Filat a decis să recurgă la acest pas în semn de protest faţă de refuzul instanţei de judecată de a desfăşura şedinţe publice şi de restrângerea ilegală a drepturilor şi libertăţilor sale, la care recurge administraţia Penitenciarului Nr. 13”, se mai arată în declarație.

De mențiunat că unii deputați liberal-democrați au fost astăzi la Penitenciarul nr. 13 pentru ca să vadă starea colegului lor, însă nu au fost lăsați să-l viziteze. Liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a declarat că vicedirectorul Penitenciarului nu a prezentat niciun document care interzice vizita deputaților în penitenciare.

„Ni s-a spus că putem să vedem orice deținut, cu excepția lui Vlad Filat”, a declarat Tudor Deliu, menționând că cei care au obligațiunea de a executa prevederile legale, le încalcă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 640 Horoscopul zilei 19.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte