Avocat, cercetat PENAL pentru HULIGANISM, comis în sediul Procuraturii Generale
3053
captura ipn.md Avocatul Vitalie Ţaulean este cercetat penal de procurori pentru huliganism, comis în sediul Procuraturii Generale. Cazul a avut loc în dimineaţa zilei de 17 octombrie curent, când avocatul, potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, a încălcat grosolan ordinea publică, fără a deţine un permis a forţat bariera şi a intrat în sediul Procuraturii Generale, insultându-l pe procurorul care investiga pretinsele acţiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Liceului teoretic „Toader Bubuiog”, al cărui director este soţia avocatului Ţaulean.
„Acesta a forţat bariera de la intrarea în sediul instituţiei şi a dat buzna în biroul procurorului chiar în momentul în care urmau a fi audiaţi martorii citaţi în cadrul respectivului proces penal. La somaţiile legale ale poliţistului de la pază de a se opri, acesta a refuzat, îmbrâncindu-l. După ce a intrat abuziv în biroul procurorului, acesta a început să filmeze cu telefonul mobil şi pe un ton agresiv a comunicat că va reprezenta interesele martorilor, fără a înainta în mod oficial un mandat, lipsindu-l astfel pe procuror de posibilitatea de a afla poziţia persoanelor citate. Fiind în imposibilitate de a-l calma pe avocat, care îl brusca şi ofensa, procurorul a chemat poliţia de gardă pentru a-l scoate din birou, însă acesta a refuzat să părăsească sediul instituţiei, făcând scandal pe coridoare şi încercând de mai multe ori să intre în biroul procurorului pentru a supraveghea şi influenţa declaraţiile martorilor. În continuare, acesta a dat buzna în biroul adjunctului Procurorului General”, se precizează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
La rândul său, Vitalie Țaulean respinge orice acuzație. „Trei luni de zile au efectuat controale în liceul condus de soția mea și nu au depistat nicio încălcare. Atunci au găsit să-mi intenteze mie un dosar penal. Eu m-am comportat civilizat și nu am încălcat nimic. Probele video înregistrate pot demonstra acest lucru. Am fost lovit de procuror în piept și am fost îmbrâncit din biroul procurorului. Toate astea le am înregistrate. Am intrat într-o instituție publică. Aici nu pot avea loc acțiuni de huliganism. Am venit să-mi exercit obligațiile mele de avocat, dar procurorul mi-a îngrădit accesul. El trebuie să fie tras la răspundere, dar nu eu. Procuratura Generală încearcă să se răzbune pe mine. În acest an am organizat cel puțin zece conferințe de presă în care am adus cazuri concrete de fărădelegi comise de procurori. Sunt o victimă a unui complot al procurorilor”, a spus Țaulean.
04.04.2016
16:33
2748
Concurs! Se caută avocați care să reprezinte interesele R. Moldova într-o instanță internațională
24.02.2016
17:33
2902
AREST la domiciliu pentru șașe reținuți în dosarul Primăria. Un funcționar public va sta 25 de zile în izolator
10.09.2015
13:55
3184
Un CONDAMNAT de la vânătoarea din Pădurea Domnească se vrea MEMBRU al unei comisii IMPORTANTE
19.08.2015
12:05
3341
Chișinău // S-au ales cu dosar penal, pentru că NU au investigat o crimă gravă
10.07.2015
13:07
3036
Dosar penal pe numele viceprimarului orașului Soroca și un fost angajat al Întreprinderii de Stat pentru silvicultură
16.04.2015
15:01
3123
JUSTIȚIE // Primarul de la Taraclia a SCĂPAT de dosar penal
03.03.2015
11:38
2634
DECIS // Un fost JUDECĂTOR va fi cercetat PENAL
13.02.2015
09:26
2945
MITĂ de 60 de MII de lei pentru un avocat din Bălți
30.12.2014
11:41
3773
EX-MAGISTRAT, urmărit PENAL pentru gestionarea frauduloasă a unor dosare civile
30.12.2014
10:03
2963
DOSAR PENAL pe numele unui PROCUROR din Chișinău
05.12.2014
14:35
3179
INVESTIGAȚII speciale pe numele fostei administrații a Băncii de Economii și a Băncii Sociale
11.11.2014
12:22
3199
Avocat, REȚINUT cu droguri în Penitenciarul nr. 13
10.05.2026
18:18
519
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
674
ULTIMA ORĂ // Tragedie provocată de o armă de tip Glock într-o unitate militară din Cahul. Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar este în spital
10.05.2026
14:30
516
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
592
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
621
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
846
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
886
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
854
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
824
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
815
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1378
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
846
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
908
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
905
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
855
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
1038
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
1047
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
992
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
1083
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
969
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
1027
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
1027
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
869
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
1008
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
1111
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
Horoscopul zilei 10.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














