Ţările europene vor avea cel mai puternic telescop de pe Pământ
1696
Consiliul Observatorului Austral European (European Southern Observatory, ESO) a aprobat demararea construirii, în Chile, a telescopului optic European Extremely Large Telescope (E-ELT).
Noul telescop optic va fi „cel mai mare ochi al lumii îndreptat către cer", potrivit site-ului ESO, o organizaţie susţinută de 15 ţări europene şi de Brazilia, scrie descopera.ro.
Construcţia E-ELT, în deşertul Atacama din Chile, va avea loc în două faze.
Prima etapă beneficiază de fonduri de aproape un miliard de euro. Banii vor acoperi costurile de construire a unui telescop funcţional integral şi a unei serii de instrumente puternice.
În acest stadiu, 10% din costul total al proiectului au fost reportate pentru cea de-a doua etapă.
Primele observaţii vor putea fi făcute cu ajutorul E-ELT peste zece ani.
Acest telescop, cu un diametru de 39 de metri, operează în spectrul luminii vizibile şi în infraroşu.
E-ELT va cerceta cerul de pe vârful Cerro Armazones, la circa 20 de kilometri de Cerro Paranal, care găzduieşte instrumentul VLT (Very Large Telescope) al ESO.
Noul instrument ,,va face posibile descoperiri fără precedent în domeniul exoplanetelor, al compoziţiei Sistemului Solar, al galaxiilor apropiate şi Universului îndepărtat", potrivit ESO, al cărui sediu se află la Garching, în apropiere de München, în Germania.
08.07.2026
10:59
14.04.2026
15:06
21.02.2025
16:15
31.01.2025
11:30
21.03.2024
15:20
02.11.2022
11:33
24.06.2022
10:55
05.05.2022
11:23
04.05.2022
12:59
04.05.2022
11:51
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















