Apartamente la Kiev, Crimeea, VILE ÎN ITALIA și camere de hotel în Georgia. Noul președinte al Ucrainei și-a publicat DECLARAȚIA DE AVERE
2834
Noul președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski, deține șapte apartament, trei case și zece camere de hotel, inclusiv în Crimeea. Acestă și-a publicat declarația de avere pentru anul 2018, în care enumeră bunurile pe care le deține împreună cu familia sa.
Astfel, Zelenski a declarat o casă în regiunea Kievului, terenuri, dar și patru apartamente. De asemenea, acesta a declarat un apartament în Crimeea, regiune ocupată de Federația Rusă.
Noul președinte a mai trecut în declarație alte două apartamente din Kiev, care sunt scrise pe terțe persoane. Zelenski mai are două locuri de parcare în Kiev și unul în Crimeea.
Plus la asta, președintele Zelenski, care a depus astăzi jurământul, a declarat două case în Italia, arenda a două apartamente în Marea Britanie și zece camere de hotel în Georgia (hotelul este încă în construcție).
Cei doi soți au mai declarat două automobile de lux (Range Rover și Mercedes-Benz S 500), șase ceasuri și hârtii de valoare.
În anul 2018, Vladimir Zelenski a câștigat peste 4 000 000 de hrivne (160 de mii de dolari). Acesta mai are pe cont 400 000 de dolari (PrivatBank), 1 000 000 hrivne (38 000 de dolari) OTP Bank, precum și 190 000 de dolari și 100 000 de euro cash.
27.01.2025
14:46
12.02.2023
10:50
09.02.2023
18:00
09.02.2023
17:40
09.02.2023
16:09
08.02.2023
17:59
15.08.2022
10:59
11.07.2022
12:37
29.06.2022
20:03
13.04.2022
17:42
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















