Vrea să ducă R. Moldova în Italia
2700
Stabilită de mai bine de zece ani în Italia, Veronica Ciubotaru nu uită pentru nicio clipă de cei rămași acasă
A muncit în R. Moldova, a fost director adjunct la Școala nr. 27 din capitală, dar și profesoară de istorie. Salariul mizer pe care-l primea nu îi ajungea nici să-și întrețină familia. Visul de a-și cumpăra o locuință în capitală îi părea de neatins. Așa că a plecat ca mulți alți moldoveni în lume pentru a-și găsi un rost. Nu i-a fost ușor, a trecut prin multe greutăți până s-a văzut cu acte în regulă în Italia și la un serviciu bine plătit. Nu a lucrat în oficiu și nici nu a avut secretară. A îngrijit de bătrâni.
„Nu mă consideram o slujitoare”
„Am îngrijit de două bătrânele. Mi-au fost foarte dragi sufletului și le îngrijeam așa cum aș fi îngrijit de bunica mea, nu mă consideram o slujitoare”, ne spune Veronica Ciubotaru. Patru ani a avut obligația să le vadă pe acestea sătule, îngrijite și să fie ordine în casă. Nu s-a mulțumit cu ceea ce avea. Era mereu cu gândul la casa părintească, la săteni și la rude. Așa că și-a suflecat mânecile și s-a apucat de muncă. A absolvit un curs de mediator cultural și unul de voluntariat. Își dorea din tot sufletul să înființeze o asociație a moldovenilor în Italia. Zis și făcut. Acum, Veronica Ciubotaru este președintele Asociației de promoție socială italo-moldovenească „Arcobaleno”. „Chiar dacă munceam în alt domeniu, nu am renunțat niciodată la ideea de a face ceva frumos și a le aduce bucurii celor rămași în R. Moldova, dar și familiilor care se află în Italia. Obiectivul principal e să ajut moldovenii să se integreze în societatea italiană, iar italienilor să le vorbesc despre tradițiile și cultura noastră. În prezent, asociația numără peste trei mii de membri”, ne spune Veronica.
Se întâlnesc la fiecare sărbătoare
Este implicată în diferite activități ale comunității moldovenilor din Italia, dar și în mai multe proiecte pe care, spune ea, până nu le transpune totalmente în viață, nu se lasă. „Ne este foarte greu în acest sens, pentru că celelalte naționalități lucrează mai de demult și sunt mai numeroase. La noi, moldovenii, nu vor nimic să facă fără a fi remunerați. Îi organizăm foarte greu”, susține conaționala noastră din Italia. Chiar și așa, femeia reușește să-i adune pe moldoveni la fiecare sărbătoare și nu doar. A organizat zeci de expoziții de artizanat, a amenajat Casa Mare unde moldovenii primesc oaspeții, o expoziție a clasicilor literaturii noastre, excursii, întâlniri cu artiști din R. Moldova, a editat broșuri și a făcut prezentarea operelor lui Grigore Vieru, traduse în limba italiană. Le-a vorbit italienilor și despre marele poet Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri etc. A fost inițiatoarea sărbătorii popoarelor, iar acum este în plină desfășurare un alt proiect – școala duminicală pentru copiii basarabenilor din Italia.
Lecții de limba română
„În fiecare duminică, preotul Ioan Grebănosu de la Asociația Creștină din Rovereto predă lecții de religie pentru copiii conaționalilor noștri, eu le vorbesc despre istoria țării și cultura noastră, iar altă profesoară îi învață limba română. Facem totul ce ne stă în puteri pentru ca acești copii să nu uite de unde au pornit ei sau de unde vin părinții lor. Nu demult ne-a vizitat interpretul Igor Cuciuc. A fost o seară nemaipomenită. De multe ori la întâlnirile noastre vin nu doar moldovenii, prietenii acestora, dar chiar și angajatori. Italienii vin cu plăcere la sărbătorile organizate de noi, le plac bucatele noastre, tradițiile și nu pentru că sunt frumoase, dar pentru că le purtăm în suflet cu mândrie și, indiferent de faptul că suntem departe de casă, suntem în stare să organizăm sărbători atât de frumoase”, mai spune Veronica Ciubotaru.
Daruri pentru copiii din satul Cobâlea
Veronica Ciubotaru nu uită și de locul de baștină al părinților, satul Cobâlea, raionul Șoldănești. Recent, printr-un proiect inițiat de ea, școala din sat a primit mai multe calculatoare, mașini de cusut, aparatură muzicală, utilaje de prelucrare a lemnului. Totodată, în cadrul acestui proiect sunt finanțate mai multe activități extracurriculare. Visul ei cel mare e să deschidă în sat și o Casă de deservire. „Sunt conștientă că acest lucru necesită un efort mare, dar trebuie să-l realizez. Dacă ar pune mână de la mână toți cei care sunt plecați peste hotare și o duc bine, cred că am putea să facem mult mai mult pentru cei rămași acasă”, susține conaționala noastă din Italia.
Tot printr-un proiect inițiat de ea, opt studenți de la Colegiul de Construcții din Chișinău au avut posibilitatea să viziteze semenii lor din Italia, iar cei din Italia au venit în R. Moldova. „Golul din suflet pe care-l am îl umplu cu aceste activități pe care le organizez și care îmi aduc o plăcere enormă. Toate se realizează, numai dorință să fie”, conchide Veronica Ciubotaru.
05.11.2018
12:00
16048
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4519
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2959
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3129
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5080
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4328
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6350
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6222
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17118
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17847
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8098
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8281
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
17.04.2026
12:47
231
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
275
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
344
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
342
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
346
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
454
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
343
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
415
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
571
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
600
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
627
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
564
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
582
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
12638
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
693
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
655
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
637
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
529
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
552
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
16.04.2026
20:12
519
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
634
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
16.04.2026
19:34
584
Google adaugă generare de imagini personalizate, bazată pe Nano Banana, în Gemini Personal Intelligence
550
Sectorul 3 deschide două noi baze sportive gratuite pentru locuitorii din 23 August și Vitan
16.04.2026
18:12
626
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
672
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














