Stiri

Vladimir Beșleagă: Ca să trăieşti mult, e musai să fi murit de câteva ori

Social 03.08.2013 11:25 Vizualizări

3277

Vladimir Beșleagă: Ca să trăieşti mult, e musai să fi murit de câteva ori

Literatură: Interviu cu scriitorul Vladimir Beşleagă, care a împlinit vârsta de 82 de ani şi 65 de scris, dacă pornim numărătoarea de la publicarea primei „poezioare” într-un ziar...

Dincolo de faptul că aţi avut un destin întortocheat şi aţi scris „numai când v-a ars la suflet”, ce satisfacţii v-a adus scrisul?

Dacă e să vorbim sincer, eu spun aşa: cartea de debut „La fântâna Leahului” a apărut destul de târziu, când aveam 32 de ani. Pe urmă a venit „Zbor frânt”, care „s-a născut” odată cu pierderea mamei mele când am trăit un şoc existenţial foarte puternic. După aceea eu am mai scris, am mai încercat câteva romane care au eşuat: mă îmbolnăveam, se întâmpla o nenorocire nu ştiu ce şi au rămas acele fragmente... Pe urmă am scris „Noaptea a treia” care a fost cenzurată, a fost blocată pentru aproape două decenii şi n-am editat nicio carte timp de 10 ani. Deci, din ’66 până în ’76 eu n-am editat nicio carte. După aceea iar am avut un hiatus. Cărţile mele au apărut greu, au apărut greu, şi până să apară trecea starea de bucurie şi era o tristeţe.

...dar faptul de a fi scriitor?

Eu nu m-am considerat scriitor profesionist. Eu am scris numai atunci când n-am putut să nu scriu. Ăsta a fost principiul meu. Să nu scrii pentru că vrei să scrii, ci să scrii pentru că nu poţi să nu scrii. Pe de altă parte, încă din adolescenţă, de la primele încercări, eu mi-am dat seama în ce familie, în ce perioadă, în ce epocă m-am născut, şi-am văzut, am intuit de fapt, or am conştientizat mai târziu, nedreptăţile care mi s-au făcut şi mie, şi părinţilor mei, şi buneilor mei, şi neamului meu. Şi... eu atunci am vrut să plec din viaţa asta, ca un protest, şi mi-am spus: uite, dacă nu pot să plec şi n-am dreptul să plec (mi-a spus o voce: trebuie să rămâi în viaţă), atunci ce să fac eu? Atunci trebuie să depun mărturie despre timpul pe care l-am trăit, despre nedreptăţile sociale, despre toate porcăriile regimului. Şi scrisul meu, sau activitatea mea este nu de a mă produce, ci de a promova o idee, de a depune mărturie despre epocă, despre oamenii pe care i-am cunoscut şi care au suferit.

Dar când aţi început să vă consideraţi scriitor profesionist?

Da’ eu nu mă consider nici astăzi. Dacă m-aş fi considerat autor profesionist şi mi-aş fi propus să scriu, eu aş fi scris patru romane pe an. Dar n-aş fi avut satisfacţia că am exprimat ceva. Este literatură construită şi este literatură născută, vie.

Veniţi pe contrasens cu părerea criticilor literari care vă consideră un nume de referinţă, în special pentru romanul „Zbor frânt” care a schimbat faţa prozei basarabene.

Norocul nostru a fost că noi ne-am format după moartea lui Stalin, când s-a liberalizat sfera culturală. Dacă nu se întâmpla, noi rămâneam nişte proletcultişti. Noi am avut norocul că ne-am format în timpul marii culturi române generale.

Aţi scris în toate genurile: poezie, proză, jurnal, memorii, eseuri, piese...

Eu sunt omul experimentelor. Eu totdeauna am încercat să fac ceva nou, să fac ceva neobişnuit, adică ceea ce n-am făcut. Mi se pare ori de la Ioan Alexandru citire, ori de la... Noi ne-am format în perioada asta a liberalizării lui Hruşciov, când aveam acces la toată literatura română, europeană, universală şi mai ales la presa română şi acolo erau foarte multe materiale, foarte necesare pentru perioada de formare a unui scriitor. Şi acolo se spunea aşa: un autor trebuie să lanseze cărţi (era asta terminologia cosmică) de pe diferite platforme. Adică, în diferite formule, în diferite modalităţi, pentru că te paşte pericolul şablonizării, adică începi să produci texte în mod industrial, automat, dar când experimentezi ele diferă, şi asta îţi măreşte şansa ca din multele cărţi pe care le ai, măcar una să rămână, să reziste timpului.

Sunteţi foarte prezent în spaţiul public cultural: lansări de carte, cenacluri, spectacole, diverse evenimente culturale...

Eu merg şi mă întâlnesc cu oamenii pentru că în felul ăsta eu ca şi cum aş trăi libertatea şi atmosfera pe care n-am avut-o la vremea mea. Noi am făcut şcoală sovietică, noi am fost atât de închistaţi, atât de îndoctrinaţi, atât de apăsaţi, şi eu am visat întotdeauna să merg să fac studii undeva în străinătate, să merg în Germania, să merg în Franţa, cum au libertatea şi se duc tinerii astăzi. Şi când merg ei, parcă eu aş fi alături, mă identific cu ei.

Care e secretul acestei vigori fizice şi intelectuale de care daţi dovadă?

Asta e o întrebare eternă pentru mine. Eu ziceam ca să trăieşti mult, e musai să fi murit de câteva ori pe parcursul vieţii. Adică să simţi că te-ai adus, te-ai dus, te-ai dus în întuneric, în nefiinţă şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu tine şi te-ai întors, dar puteai să nu te întorci. Eu am avut cel puţin de trei ori nişte şocuri existenţiale din care nu ştiu prin ce minune mi-am revenit şi am mers mai departe. Una.

Doi. Omul trăind pe lume, între oameni, trebuie să-şi păstreze un ax al lui moral pe care să nu-l trădeze şi să nu-l compromită. Adică să trăiască în conformitate cu principiile morale ale propriei naturi, altfel, dacă mergi contra propriei fiinţe, te distrugi. Asta ar fi. Mai departe. Omul trebuie să respecte anumite convenţii, anumite reguli în societate, dar mult mai important este să respecte norme sau principii sau reguli ale fiinţei interioare. Dar ca să respecţi fiinţa interioară, să fii în armonie cu ea, trebuie să-ţi cultivi pe parcursul întregii vieţi capacitatea de a asculta interiorul tău şi să cauţi să fii în armonie nu numai cu societatea sau cu anturajul sau cu semenii, dar şi cu tine însuţi.

Şi încă ceva în concluzie. În familia mea, în neamul meu, toţi au plecat pretimpuriu din viaţă. A plecat maică-mea la numai 50 de ani, a plecat bunelul meu, a plecat tatăl meu, a plecat fiul meu la 24 de ani. Ei nu şi-au trăit viaţa lor. Şi toţi anii lor netrăiţi, care trebuiau să-i trăiască, mi-au revenit mie. Acuma eu sunt obligat să-i trăiesc aşa cum ar fi dorit ei să-i trăiască.

Aurelia Borzin

Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!