Un debut ca o „ieşire la lumină”

Dependenţă // „Nu cred că mă voi trata de scris”

„Nu e cazul să dezvălui totul// a zis bărbatul din troleu// când i-am spus că viaţa mea// se-ntinde ca o funie// între buzele ei// şi cele ale paharului”. Cu aceste versuri se deschide cartea tânărului poet Virgil Botnaru, apărută la Casa de Pariuri Literare. Virgil Botnaru a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat „Alecu Russo”, din Bălţi, unde în prezent îşi face doctoratul.

Dragă Virgil, în literatură avem exemple de debuturi precoce, dar şi de debuturi întârziate. Privind detaşat, debutul tău s-a produs într-un moment fast?

Cred că da. Mai ales că, aşa cum au remarcat şi câţiva vorbitori la una din lansări, e vârsta debutului. Eu am tot amânat momentul acesta şi poate că mai întârziam cu vreo doi-trei ani, dacă nu mă convingeau Anatol Moraru şi Dumitru Crudu că nu e cazul să ratez această ocazie.

Poate fi decisiv debutul pentru evoluţia unui poet?

Fireşte, fiindcă astfel se produce „ieşirea la lumină”, vorba lui Blaga. Acum câţiva ani, Emilian Galaicu-Păun vorbea despre debuturile „cu dreptul” şi cele mai puţin reuşite, referindu-se la tinerii poeţi ai ultimelor decenii şi felul în care volumele lor îi avantajează sau dimpotrivă. Până la urmă, importanţa lor este de netăgăduit.

Cum a fost receptată intrarea ta în literatură? Care sunt termenii în care crezi că ar fi potrivit să fie tratate debuturile? Cu prudenţă, cu entuziasm etc.?

Lumea vorbeşte despre „Return to Innocence”, abuzând uneori de termeni foarte generoşi. Mă bucură acest lucru, dar el poate şi să deranjeze, în egală măsură. Problema e că timpul exprimă ultimul şi cel mai obiectiv verdict. Unele volume de debut, salutate la vremea lor, sunt la fel de vizibile şi astăzi, dacă ne referim la „Cuvânt înainte” de Cristian Popescu, „Ieudul fără ieşire” de Ion Es. Pop şi altele. Sunt/au fost însă şi cărţi despre care astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte. Din păcate, în unele cazuri sunt trecute cu vederea şi volume remarcabile, din punctul meu de vedere. Sunt foarte dezamăgit că despre cartea lui Marcel Gherman, spre exemplu, s-a vorbit mai puţin decât merită. Şi nu e unicul caz.

Există vreun incident biografic care să-ţi fi marcat într-un fel sau altul biografia poetică?

Am scris versuri în anii de liceu, la facultate şi nu cred că mă voi „trata” de asta, cel puţin, în viitorul apropiat. Însă am început să scriu în copilărie, când eram îndrăgostit de o colegă de clasă. Acum are deja copii, dar n-a văzut niciun rând scris de mine. Lumea zice că poeţilor le stă bine timiditatea.

„Întoarcerea la inocenţă” e doar o aspiraţie sau chiar acesta este traseul reîntoarcerii...: prin birturi şi bierării, cu beţii, ţigări, ţâţe, oase, carne, insomnii, indigestii etc., registru care creează în mare parte spaţiul şi atmosfera cărţii?...

Frecvenţa acestor elemente în volum se explică prin faptul că viciile ne despart de inocenţă. Şi, ca să revenim la candid, trebuie să străbatem o cale inversă, care e plină de tot felul de ispite. Astfel, până la urmă, întoarcerea la inocenţă nu (mai) e posibilă.

Se scriu poeziile singure? În ce măsură sunt „făurite”, ca să-l citez pe postfaţatorul cărţii, Anatol Moraru, sau sunt rod al inspiraţiei pure?

Fiecare text porneşte de la un moment de exorcizare, după care urmează numeroase redactări, reformulări şi decepţii că nu mi-a ieşit cum am vrut.

În anii studenţiei ai fost un membru activ al Cenaclului universitar „Kontur” de la Bălţi. Cu ce te-a ajutat în devenirea ta şi în ce măsură unui tânăr scriitor îi este necesară această experienţă?

Am fost şi mai sunt membru al Cenaclului „Kontur”, chiar dacă nu mai particip la şedinţe. Experienţa aceasta mi-a fost de un real folos şi, în general, este indispensabilă pentru orice tânăr care scrie. Fiindcă acest dialog al ideilor, pe care-l presupune un cenaclu, îi permite să „ardă” câteva etape şi asta e minunat.

Căruia dintre marii poeţi ţi-ar plăcea să le ceri din când în când părerea vizavi de poeziile la care lucrezi?

Lui Paul Valery. Iar acum, după ce discut cu tot felul de oameni despre acest volum, l-aş întreba dacă-i plăcea să-şi „explice” poemele. Or, nu ştiu dacă îl poţi învăţa pe cineva să trăiască o emoţie.

Îţi mulţumesc pentru dialog şi îţi doresc multă inspiraţie!