„Vinea” vine la Chişinău
4885
Literatură // Un editor român promovează poezia basarabeană
Un editor de poezie atipic. Un editor poet de peste Prut care în primul rând citeşte multă poezie, urmăreşte ce se scrie la Chişinău şi publică multă poezie de aici, pentru că aşa cum susţine, „realmente aici se scrie poezie foarte bună”. Este vorba de Nicolae Tzone, directorul editurii „Vinea”, venit în aceste zile la Chişinău ca să lanseze cărţile de versuri a trei poete: Radmila Popovici, cu volumul „Intimatum”, Silvia Caloianu şi Silvia Goteanschii, cu cărţile „Narcotango” şi, respectiv, „Dramaturgia lucioaselor funii”.
„Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă”
Colecţia de poeţi basarabeni editaţi la editura „Vinea” este inaugurată în 2003 de Irina Nechit, cu cartea de versuri „Gheara”. Între timp, celei dintâi i s-au alăturat Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Mihail Vakulovski, Vasile Gârneţ, Vlad Neagoe, Nicolae Popa, Leo Butnaru, Grigore Chiper, subsemnata – unii autori fiind publicaţi nu numai cu o carte şi, mai recent, Silvia Caloianu, Radmila Popovici, Silvia Goteanschi. Editura „Vinea” nu numai că a publicat multă poezie de aici, dar are deja în portofoliu alte câteva manuscrise semnate de autori de la noi: Svetlana Corobceanu, Margareta Curtescu şi alţii, manuscrise printre care se găseşte şi o antologie de poezie feminină basarabeană. „Oriunde se scrie poezie în limba română e bine să o ascult, să o ştiu. Eu nu public pentru că aceşti poeţi sunt de aici şi eu de la Bucureşti. Nu am făcut niciodată un gest de bunăvoinţă. Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă. Niciodată nu am privit ce se scrie aici, la Chişinău, separat de ce se scrie la Bucureşti”, afirmă directorul editurii, Nicolae Tzone.
Cărţile basarabenilor au ceva în plus
Este firesc ca și criteriul după care să se publice un nume sau altul să fie unul axiologic, nu geografic, pentru că o editură este până la urmă suma autorilor pe care-i publică. „Yin Time-ul lui Emilian Galaicu-Păun era o carte senzaţională. Fiind vorba de o carte senzaţională şi editura mea a crescut publicând acea carte”, susţine editorul. Mai mult, în cazul scriitorilor de la Chişinău, geografia ar putea fi un avantaj. În opinia domnului Tzone, volumele semnate de Nicolae Popa sau Silvia Goteanschii, de exemplu, nu numai că nu sunt cu ceva mai prejos decât cele de la Bucureşti. Dimpotrivă, au ceva un plus.
Ceea ce continuă să mire într-un fel anume este perseverenţa cu care editorul Tzone continuă să publice poezie – numai cărţile semnate de basarabeni vor face în acest an 8-9 titluri din cele 50-60 preconizate să apară, într-un timp în care cifrele vânzărilor cărţii de poezie nu sunt în favoarea editurii pe care o gestionează, nici atunci când este vorba de nume mari de poeţi.
O poetă autentică şi o personalitate insolită
Silvia Caloianu, autoarea volumului „Narcotango”, editat la „Vinea” şi lansat acum câteva zile, a debutat la începutul anilor ’90 în calitate de critic literar. „Narcotango” este al doilea volum de poezie pe care-l semnează. Este de remarcat că Silvia s-a format şi s-a afirmat ca poetă pe reţelele literare, fiind mai degrabă cunoscută ca o poetă internaută. Este o poetă autentică, precum au remarcat scriitorii şi criticii prezenţi la lansarea cărţii, printre care Vasile Gârneţ, Dumitru Crudu, Nina Corcinschi, Grigore Chiper, Mircea V. Ciobanu ş.a. Chiar dacă există în carte pasaje mai ceţoase, mai puţin impresionante decât restul textului, „căderi de tonus”, „Narcotango” rezistă, conţine multe poeme, dintre care poţi să alegi multe bune şi foarte bune. Silvia Caloianu este o poetă care dă dovadă prin ceea ce scrie de spontaneitate cultă; ştie să surprindă şi chiar să şocheze. Nu numai prin poezie. Ar putea, de exemplu, să vină cu 40 de minute întârziere la lansarea propriei cărţi, aşa cum s-a şi întâmplat.
„O ieşire din poetica blagiană în poetica stănesciană”
Lansarea cărţii „Intimatum”, de Radmila Popovici, s-a întâmplat într-un cadru festiv, cu versuri citite de către o trupă de actori, pe acorduri de pian şi vioară, cu versuri puse pe muzică, cântate de Cristina Pintilie. Dacă în primele sale cărţi, „Mi-s” şi „EvAdam”, textele sunt muzicale, bine versificate, autoarea jucând cu sonorităţile, în „Intimatum”, poezia Radmilei este una discursivă. În opinia criticilor Iulian Ciocan şi Mircea V. Ciobanu, „Intimatum” este o carte care le depăşeşte pe cele anterioare. Criticii Grigore Chiper şi Aliona Grati consideră că este, de fapt, vorba pur şi simplu de o altă Radmilă, nu mai bună, nu mai rea, pur şi simplu de o alta, cu o formulă poetică care aminteşte de poetica stănesciană – „o poetică a corporalităţii disociate” – „corpul eului liric este fragmentat, rupt în bucăţi”, „la mare înălţime fiind imaginaţia afectivă”, precum observă criticul literar Nina Corcinschi. Având în vedere volumul cărţii – aproape 200 de pagini de poezie –, criticul Mircea V. Ciobanu l-a comparat cu un... oraş în care, arhitectural vorbind, sunt şi poeme-edificii, sunt cartiere, dar sunt şi... şantiere în construcţie.
O feminitate plină de vigoare
Despre cartea de poezie a Silviei Goteanschii, „Dramaturgia lucioaselor funii”, îl las că vorbească pe scriitorul Dumitru Crudu: „Primul lucru care îţi sare în ochi în cele mai bune poezii ale Silviei Goteanschii este vigoarea şi impetuozitatea cu care poeta îşi descrie feminitatea. Aceasta e o forţă de nestăvilit. Este o putere care poate mătura totul în calea sa. Nimic nu i se poate opune şi nimic nu-i rezistă. Femeia din poeziile Silviei Goteanschii este una fatală, având, de multe ori, o energie distructivă. Dar autoarea e conştientă atât de părţile luminoase, cât şi de cele întunecate ale feminităţii sale şi pare a fi sigură că le poate controla. Oricum, poeziile în care poeta scoate în vileag puterea şi fragilitatea feminităţii sale sunt foarte numeroase şi sunt printre cele mai izbutite”.
07.08.2018
17:02
2482
MEMORIILE unui psihiatru legendar: Irvin Yalom
07.01.2018
12:06
3314
Cea mai FURATĂ carte din librării în 2017
19.12.2017
20:01
2601
Roma a REVOCAT ordinul de exil al poetului Ovidiu, după 2000 de ani
03.04.2015
16:12
2828
Un volum despre starea culturii și literaturii, lansat astăzi la Chișinău
07.04.2014
15:31
3057
Donația din SUA și CANADA a ajuns la Chișinău
06.04.2014
14:00
3981
Un debut ca o „ieşire la lumină”
31.03.2014
16:17
4378
Prozatorul care nu își pune titluri la texte, ci le numerotează
13.10.2013
14:06
3654
O privire dinspre Germania asupra literaturii
10.10.2013
14:27
3094
Premiul Nobel pentru Literatură 2013 a mers în Canada
15.09.2013
15:30
5249
Interviu // Literatura din Basarabia - un teritoriu necunoscut în România
03.08.2013
11:25
3420
Vladimir Beșleagă: Ca să trăieşti mult, e musai să fi murit de câteva ori
12.06.2026
11:32
287
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
11:32
236
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
291
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
320
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
581
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
738
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
758
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
673
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
689
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
702
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
627
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
607
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
572
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
684
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
565
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
606
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
639
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
659
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
773
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
782
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
634
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
630
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
1098
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
996
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
921
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
948
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
Horoscopul zilei 12.06.2026
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














