Vlad Filat DEZVĂLUIE cine se face vinovat de acţiunile DESTABILIZATOARE din Găgăuzia
1314
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, consideră că Partidul Comuniștilor se face responsabil de situația creată în UTA Găgăuzia, unde autoritățile locale vor să organizeze duminica aceasta un referendum. „Această formaţiune nu doar a susţinut deschis ideea referendumului, ci şi a întreprins anterior anumite acţiuni, ce au format o bază pentru astfel de manifestări”, a declarat Filat într-un interviu pentru Agenția „Moldpres”.
Ziarul NAȚIONAL vă prezintă mai jos interviul integral acordat de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova Agenției „Moldpres”.
Î: Dle Filat, chiar dacă autorităţile de la Chişinău declară că referendumul din Găgăuzia, programat pentru această duminică, este ilegal, se pare că autorităţile de la Comrat nu prea iau în calcul acest lucru şi el va fi, totuşi, organizat. Cum comentaţi această situaţie?
V.F.: Partidul pe care am onoarea să-l conduc s-a expus deja în această problemă şi opinia noastră rămâne neschimbată. Avem de a face cu o tentativă de destabilizare a situaţiei în sudul ţării şi ferma mea convingere este că responsabilitatea pentru situaţia creată o poartă comuniştii. Vreau să amintesc că această formaţiune nu doar a susţinut deschis ideea referendumului, ci şi a întreprins anterior anumite acţiuni, ce au format o bază pentru astfel de manifestări. Am în vedere toate acele acţiuni de nesupunere civică, organizate de comunişti în 2010: aşa-numitul congres civic din 2011, campania de subminare a simbolurilor statului (încercarea de a înlocui drapelul de stat cu bicolorul inventat de ei), subminarea activităţii instituţiilor statului (boicotarea şedinţelor Parlamentului), dezbinarea pe criterii etnice a societăţii, promovarea separatismului etc. Toate acestea au creat o anumită stare de spirit, au dat impuls anumitor tendinţe şi, astăzi, ceea ce vedem în UTA Găgăuzia reprezintă şi un rezultat al activităţii „fructuoase” a comuniştilor în vederea discreditării statului, a instituţiilor de stat.
Î: Bine, dar comportamentul PCRM poate fi înţeles, căci, în final, e vorba de un partid de opoziţie...
V.F.: Orice partid politic serios trebuie să pună mai presus decât orice interesele statului, ale cetăţenilor, indiferent de faptul că se află în opoziţie sau la guvernare. Comuniştii, care de nenumărate ori s-au declarat patrioţi şi statalişti, au picat acest test, lucru care s-a văzut clar în ultimii ani. Nu ştiu dacă ei pot fi numiţi măcar oportunişti politici, mai degrabă e vorba de o grupare ghidată de interese înguste, care nu are nimic în comun cu interesele statului. Sper că oamenii au văzut şi au înţeles acest lucru şi vor face concluziile de rigoare. Soarta ţării şi încrederea oamenilor nu poate fi încredinţată unor aventurieri politici, care sunt gata să distrugă totul în jur doar pentru a-şi atinge scopurile lor înguste.
Î: Dar nu aţi încercat să discutaţi cu ei, să-i calmaţi, să-i faceţi să renunţe la aceste intenţii periculoase?
V.F.: În primul rând, există lege şi ea trebuie respectată de către toţi, inclusiv de către comunişti. În al doilea rând, eu nu mi-am propus şi nici nu vreau să fiu dădaca comuniştilor. În al treilea rând, urmărind comportamentul comuniştilor din ultimii ani, credeţi că în cazul lor poate fi folosit cuvântul raţiune? Credeţi că ei pot asculta de argumente? Credeţi, în genere, că au capacitatea de a auzi şi de a înţelege ce se face în jurul lor, care poate fi efectul acţiunilor lor?!
Î: Suntem într-un an electoral. Credeţi că PCRM, alte forţe politice vor întreprinde şi alte acţiuni de genul celor de care vorbiţi Dvs.?
V.F.: Sunt absolut convins de acest lucru şi nu trebuie să fii Nostradamus ca să prezici asta. Este clar că, pe lângă faptul că 2014 e un an electoral, mai e şi un an important pentru parcursul european al Republicii Moldova. În acest an urmează ca cetăţenii noştri să înceapă să circule liber în Europa. Tot în acest an urmează să semnăm Acordul de Asociere şi Acordul de Comerţ Liber cu UE. E un an decisiv pentru viitorul nostru european, pentru viitorul liber, democratic şi prosper al cetăţenilor noştri şi comuniştii, duşmani declaraţi ai integrării europene, desigur vor face tot posibilul pentru a împiedica realizarea obiectivelor respective, inclusiv recurgând la destabilizări de situaţii, scindări a societăţii, manipulări, dezinformări etc.
Î: Dle Filat, înţeleg că indirect îi acuzaţi pe comunişti că ar acţiona în detrimentul intereselor ţării, a cetăţenilor...
V.F.: Nu este o acuzaţie, ci o constatare a unei stări de facto. Dar comuniştii au încă timp să-şi revadă comportamentul, să se pocăiască şi să-şi ceară scuze de la cetăţenii de care-şi bat joc de atîta timp, folosindu-i în jocurile lor politice murdare. Dacă vor face acest lucru, vor avea o şansă în plus să-şi reabiliteze imaginea, iar dacă nu, vor pleca în istorie în cel mai ruşinos mod posibil.
Î: Vă mulţumim!
20.05.2024
15:14
07.03.2024
12:14
07.03.2024
09:25
05.03.2024
15:59
25.07.2023
09:59
18.07.2023
10:40
05.06.2023
11:37
17.05.2023
11:31
16.05.2023
18:22
11.01.2023
13:44
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei



















