VIDEO // Vlad Plahotniuc a revenit la casa părintească. Acesta și-a prezentat FAMILIA, a arătat casa în care a crescut alături de frații săi și a depănat amintiri
4361
captură „V-am prezentat, în ultima perioadă, multe locuri frumoase din Nisporeni, v-am arătat și satul unde m-am născut, dar încă nu v-am arătat casa în care am crescut, dormitorul meu și alte lucruri de care mă leagă multe emoții, mai ales când povestește mama despre ele. Un scurt moment de pauză în turneul electoral, o masă cum doar mama știe să facă, cu multă dragoste și pasiune pentru copiii ei”, a scris Vlad Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.
Politicianul a fost primit cu un ospăț pe cinste de mama sa, Zinaida Plahotniuc, în vârstă de 77 de ani. Acesta a mâncat cu poftă din zeama și plăcintele pregătite de mama sa.
Una dintre surorile sale, Tatiana, a menționat că atunci când era acasă, îi plăcea torul „Napoleon”. „Da, tu îmi făceai tort, iar eu îți făceam la matematică”, a glumit liderul PD.
Plahotniuc și-a amintit și de sarcinile pe care le avea când era copil.
„Prima „troică” - Serghei, eu, Tania şi a doua - Andrei, Vera, Lena. Mamă, ţii minte când dădeai la toţi să prăşească grădina? Eu mă duceam în primele zile să fac şi nu mă opream până nu terminam. Tanea - oleacă azi, oleacă mâine. Serghei nu făcea nimic 9 zile şi în a 10-a zi se apuca şi termina exact la fix. Aşa-i şi caracterul nostru. Eu făceam înaintea tuturor şi tata zicea: ei, puțin ți-am dat, hai mai ajută-i şi pe dânşii”.
Întrebată dacă anume cărţile l-au făcut pe fiul ei să ajungă un „om important în Moldova”, Zinaida Plahotniuc a făcut o glumă. „Ești om important?”, a întrebat aceasta. „Mama nici acum nu a înțeles ce fac eu”, a replicat acesta.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















