VIDEO // Un candidat SOCIALIST, răspuns OBRAZNIC când a fost întrebat de ce unii deputați PSRM critică ROMÂNIA, având în buzunar pașaportul românesc. Acesta a făcut aluzie la o ÎNJURĂTURĂ
3250
Candidatul socialist din circumscripția nr.8 Florești, Sergiu Groza, a încercat, în cadrul unor dezbateri electorale, să justifice faptul că șase deputați PSRM dețin cetățenia română, deși aduc la orice pas acuzații României.
Vizibil iritat de întrebare, Groza a făcut aluzie la o înjurătură rusească. „Având cetățenia Gondurasului, eu nu mă transform în gonduras. Trebuie să țineți cont că, având cetățenie românească, eu nu mă transform în român”, a spus Groza.
De asemenea, candidatul socialiștilor a declarat pe ton arogant că deputații socialiști au obținut cetățenia înainte să ajungă în Parlament, ceea ce, în opinia lui, nu este oportunism. „Cetățenia românească a fost primită de un șir de persoane din R. Moldova pentru a avea posibilitatea să slujească peste hotare”, a spus acesta.
Cel puțin șase deputați PSRM au jurat credință României și au intrat în 2014 în Parlament pe listele formațiunii conduse de Igor Dodon. Atunci Dodon a promis că cei șase deputați vor renunța la cetățenia română, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi.
30.01.2020
17:00
13.02.2019
13:40
05.01.2018
12:15
09.08.2017
10:40
18.05.2017
12:30
26.01.2017
15:02
05.12.2013
10:26
04.11.2013
17:24
03.10.2013
15:29
16.05.2024
15:21
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















