VIDEO // România a DONAT R. Moldova aproape 200 de microbuze ȘCOLARE: Două dintre ele transportă elevii la singurul liceu cu predare în limba română de la Comrat
4240
În ultimii patru ani, România a donat R. Moldova 196 de microbuze școlare, care au fost repartizate instituțiilor de învățământ din întreaga republică.
Cu ajutorul acestora, elevii care locuiesc la zeci de kilometri distanță de instituțiile de învățământ ajung în siguranță și gratuit în fiecare dimineață la școală, iar la amiază sau seara - acasă.
Primele 100 de microbuze școlare au trecut Prutul în 2014, iar altele 96 - în anul trecut, cu ocazia vizitei în R. Moldova a premierului român de atunci, Mihai Tudose.
CITIȚI și În ce raioane au ajuns cele 96 de microbuzele școlare donate de Guvernul României: În UTA Găgăuzia au fost trimise patru
Două dintre microbuzele din cel de-al doilea lot au ajuns în anul trecut la Liceul „Mihai Eminescu” de la Comrat.
Profesorul de istorie de la acest liceu, Ștefan Bejan, afirmă că ajutorul a fost unul binevenit, fiindcă elevii au posibilitatea să se deplaseze gratuit cu aceste microbuze la singura instituție de învățământ cu predare în limba română din zona respectivă.
CITIȚI și România la NEVOIE se cunoaște!
Profesoara de limbă franceză de la același liceu, Eugenia Tarlev, care locuiește la o distanță de 12 kilometri de liceu și vine la serviciu cu unul dintre aceste microbuze, a mulțumit Guvernului României din numele părinților și al elevilor pentru grija față de copiii din R. Moldova.
Clipul video a fost realizat de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare „RoAid”, în cadrul „Proiectului de comunicare pentru promovarea avantajelor concrete ale inițiativelor finanțate de România în Republica Moldova în ultimii ani, adresate cetățenilor din Republica Moldova”.
Anterior, România a mai donat 35 de automobile pentru instituţiile publice din R. Moldova, dar și trei autobuze pentru Teatrul de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, Teatrul Naţional „Eugene Ionesco” şi Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale”.
28.05.2025
10:55
47895
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
21.02.2025
16:15
2620
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
06.02.2024
12:55
2197
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
2074
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
5172
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1933
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2520
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
2800
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
2790
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
3869
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
18.03.2026
23:51
378
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
379
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
339
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
438
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
412
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
437
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
449
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
475
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
500
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
466
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
469
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
502
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
471
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
467
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
516
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
565
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
632
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
565
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
607
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
569
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
575
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
549
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
838
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
517
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
621
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














