Stiri

VIDEO // Doi moldoveni, vânați în trei state: Au FUGIT dintr-o închisoare din Bulgaria, au revenit acasă și au continuat „să facă bani pe timp de noapte”

Actualitate 13.07.2020 11:03 Vizualizări1537
VIDEO // Doi moldoveni, vânați în trei state: Au FUGIT dintr-o închisoare din Bulgaria, au revenit acasă și au continuat „să facă bani pe timp de noapte”

Doi cetățeni ai R. Moldova cu vârste de 26 și 32 de ani, originari din Comrat și Leova, au fost reținuți de către oamenii legii, fiind învinuiți de mai multe furturi în proporții deosebit de mari comise pe teritoriul republicii noastre, inclusiv spargerea bancomatelor și prădarea mai multor gospodării.

Inșii făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în furturi de safeuri și, în luna august 2019, au evadat dintr-un penitenciar din Bulgaria după ce au fost condamnați la 4,8 ani de detenție pentru spargerea mai multor bancomate din localitățile bulgărești Stara Zagora și Kazanlak.

Ajunși acasă, cei doi și-au continuat activitatea criminală, spârgând bancomate pe timp de noapte, doar în zilele de weekend.

Aceștia pătrundeau în centre comerciale și oficii prin geam sau prin deteriorarea lacătului de la intrare cu ajutorul unor răngi metalice.

În R. Moldova, indivizii au sustras mai multe safeuri metalice în care se aflau sume de bani, cauzând proprietarilor un prejudiciu material considerabil care depășește suma de 800 000 de lei.

De asemenea, în „palmaresul” figuranților sunt înscrise și mai multe furturi din gospodăriile oamenilor, de unde au fost sustrase atât bunuri materiale, cât și produse alimentare.

De la domiciliile şi din mașinile celor doi inși au fost ridicate mai multe bunuri materiale, printre care bani în valută națională și străină, muniții deținute ilegal, hainele pe care le îmbrăcau în timpul comiterii infracțiunilor, obiecte pe care le foloseau pentru a da loviturile. Totodată, la domiciliul unuia dintre figuranți a fost depistată o plantație de cânepă.

Cei doi învinuiții sunt anchetați de către autoritățile de drept din Ucraina pentru infracțiuni analogice. În cadrul schimbului de informații cu omologii din Ucraina, s-a stabilit că, în anul 2016, figuranții, în comun cu alte două persoane, ar fi pătruns în incinta unui complex comercial din or. Novodnestrovsc, de unde au sustras trei safeuri metalice în care se aflau bani și bijuterii din aur.

Bărbații au fost reținuți pentru 30 de zile și riscă închisoare de la 5 la 10 ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 358 Horoscopul zilei 26.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 358 Horoscopul zilei 26.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri