Primarul și bicicleta

Punct de sprijin

Au trecut sărbătorile. Paști, Blajini, 1 mai și 9 mai. Am revenit la viața cotidiană.

Aici stăm mai prost. La sărbătorit ne pricepem bine. La lucrat - nu prea. Adică, nu că n-am face nimic. Facem. Vorba ceea, suntem un popor harnic. Doar că le facem pe toate oarecum cu fundul în sus.

Merg spre serviciu. Ambuteiaj kilometric. Muncitorii pun asfalt în gropile apărute peste iarnă. Facem același lucru an de an. Iarna drumurile se distrug și toată vara le reparăm. Ca acestea să se distrugă la iarnă sau mai devreme. De ce? Pentru că facem de mântuială. De ce se lucrează ziua? Pentru că așa e mai bine pentru drumari. Că înjură o capitală întreagă – n-are decât, o privește. De parcă nu umblă și autospecialele să colecteze gunoiul în plină zi, ca să încurce la toată lumea de pe străduțele înguste din centru. De parcă n-ar putea s-o facă pe la 6 sau chiar 5 dimineața, pentru că-i vară. Dar cui să-i spui? La primărie n-ai cu cine vorbi. Pentru că nu se pricepe la nimic acest copil-minune, care ne aburea cu fluidizarea transportului. Cu parcări ba supraetajate, ba subetajate. Ca să ajungem tot pe trotuar.

Vreau să-mi amintesc o realizare, un proiect făcut cap-coadă și nu pot. Cu excepția lacului de la Valea Morilor și a mirosului de la Botanica. Puțintel pentru două mandate, cred. Troleibuze noi, veți zice? Păi și paznicul putea să le procure în credit. În rest, nimic. Deși a încercat multe. Inspirat fiind de fostul primar bucureștean. Cu gheretele a început să lupte și gheretele au biruit. Cu câinii vagabonzi a început să lupte și câinii au câștigat bătălia. Panourile publicitare mai întâi au fost instalate pe fiecare metru pătrat, acum vrea să le scoată. De arhitectură și construcții haotice oriunde nici nu merită de vorbit.

Au trecut câțiva ani de atunci. Nu demult, o mansardă a ars complet lăsând pe drumuri 28 de familii. Noroc că nu s-a întâmplat noaptea și am scăpat fără victime. Primăria le-a dat câte 10 mii de lei. Edilul a promis că le va rezolva problemele locatarilor. Știind capacitatea lui de a organiza și a rezolva ceva, nu cred. Doar în Chișinău proiectul cu mansardele a fost discreditat în așa hal. În toate țările din Europa de Est proiectul a mers și a schimbat aspectul orașelor postsocialiste. La noi nu. Pentru că din start nu a fost gestionat în niciun fel. A fost lăsat să decurgă de la sine, cum vrea. A fost haos, ca de obicei. Așa au apărut mansarde de carton, mansarde cu două nivele, mansarde începute și nefinalizate. Adică sunt case fără acoperiș de ani de zile și apa le curge în cap locatarilor! Credeți că răspunde cineva? Ba bine că nu!

Și dacă tot parcăm pe trotuare, cum să nu faci acolo și piste pentru bicicliști? Asta-i o ultimă idee-trăsnet a primarului. Cine a văzut liniuțele galbene pe trotuare trebuia să-și dea seama de toată genialitatea proiectului. Dincolo de faptul că s-au cheltuit tone de vopsea în zadar, deștepții de la primărie trebuiau să-și pună inițial unele întrebări simple. Ca de exemplu – ce lățime are bicicleta? Atunci, poate nu făceau liniuța la mijlocul trotuarului, de un metru. Se poate sau nu circula cu bicicleta pe trotuarele noastre ocupate de automobile? Ce înseamnă liniuța care se termină la mijlocul trotuarului? De acolo - cu elicopterul? Și multe altele…

Cine crede că problema este una nouă, să se uite pe Google la – piste pentru bicicliști București. În primul rând, cei de la primărie puteau să vadă cum trebuie să arate liniuța galbenă, ca să nu fie ca la idioți. În al doilea, aveau să constate că în capitala țării vecine au renunțat deja la pistele de pe trotuare și le amenajează pe carosabil, ca în toată lumea civilizată. Cel mai simplu era să se așeze pe bicicletă și să încerce să meargă pe liniuțe. Asta dacă primăria voia chiar să facă piste și nu doar să cheltuiască niște vopsea. De ce moldovenii nu sunt nemți?

P.S. Săptămâna trecută a fost dezvelit bustul lui Carol Schmidt care a intrat în istorie ca fiind cel mai bun primar al Chișinăului.