05:10:21 28.05.2026
Stiri

Ce vrea Putin?

Opinii 16.05.2014 10:34 Vizualizări2658
Ce vrea Putin?

Punct de sprijin // Asistăm la un nou tip de război. Care nu mai este unul clasic. Nu are început (declararea războiului) și sfârșit (capitularea)

Este un joc nou în care sunt antrenați politicieni, analiști, mass-media.

Se vorbește și se scrie mult în ultimul timp că Rusia duce în Ucraina un război de tip nou. Și aici interpretările sunt diferite. Unii zic că e război de tip hibrid. Alții zic că e un fel de nici război, nici pace. Situația creată de ruși continuă să provoace întrebări noi. Deocamdată, fără răspunsuri clare. Cert este că jocul geopolitic actual este unul inedit. Și dacă până la evenimentele Maidanului se opera mai mult cu terminologia jocului de șah, introdusă cândva în circuitul politic de Brzezinski, apoi de acum încolo asta numai șah nu este. Dacă anterior Occidentul și Rusia făceau câte o mutare și așteptau reacția, după care făceau următoarea, încercând să-și fortifice pozițiile în manevre poziționale, apoi noua tactică (sau poate strategie?) a lui Putin seamănă cu răsturnarea tablei de șah. Și atunci, încercările Occidentului de a interpreta mișcările Rusiei în termenii vechi sunt mai degrabă o încercare de a fugi de haos, decât o tactică eficientă care poate conduce la un rezultat pozitiv.

În acest joc nou deocamdată nu sunt clare regulile. Iar când regulile nu sunt clare, este foarte greu să ghicești care va fi următoarea mișcare a adversarului. Pentru că nu poți înțelege scopurile. Și fără a (re)defini clar situația este imposibil să acționezi adecvat. De unde și reacția neunivocă la declarațiile lui Putin referitor la referendumurile din 11 mai din regiunile Donețk și Luhansk. Ce a fost această cerere față de separatiști să amâne referendumul? Am scris anterior că oricare ar fi reacția separatiștilor – de ascultare sau de ignorare, Putin avea să câștige în ambele variante. Acum știm că separatiștii au luat act de declarațiile președintelui rus, dar referendumurile au avut loc. Că rezultatul lor era unul previzibil după cel din Crimeea era clar. Că mulți vor afirma imposibilitatea statistică de a obține astfel de rezultate (în afara Coreei de Nord, desigur) - e problema lor. Că Occidentul nu va recunoaște aceste referendumuri ca și anexarea Crimeii – îl privește.

Realitatea este alta. Și jocul este altul. Iar Occidentul mai joacă după regulile vechi. Și Kievul tot. De aceea pierde. Pentru că nu poate răspunde clar cine-s „omuleții verzi”. Sunt militari sau civili? Dacă-s civili, nu poți trimite armata contra lor. Atunci trebuie folosite alte instrumente. Dacă-s militari, din armata cărui stat fac parte (dacă-s fără însemne)? Dacă-s militari, atunci e agresiune sau nu? Dacă e agresiune militară, de ce armata agresorului e de cealaltă parte a hotarului?

Deci, asistăm la un nou tip de război. Care nu mai este unul clasic. Nu are început (declararea războiului) și sfârșit (capitularea). Poate dura oricât. Nu se duce cu mijloace tradiționale. Nu are scopuri bine definite (ocuparea unei țări și instalarea drapelului în capitala acesteia). Acestea se schimbă permanent în funcție de evoluția situației. La acțiunile (para)militare se adaugă presiunile economice (prețul la gaz și sistarea livrării, embargo etc.) și războiul informațional fără precedent (juntă, fasciști).

La ce să ne așteptăm? La oricare element sau combinație a acestora. Cert este că nu vom fi cotropiți militar…

Autor: Victor Ciobanu
Top stiri
27.05.2026 07:52 679 Horoscopul zilei 27.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.31 1 RON 3.85 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte