Vicepremierul Oleg Serebrian, interviu la DW: „În momentul de față, putem spune cu un grad de certitudine mai mare că pericolul ca R. Moldova să fie implicată direct în războiul din Ucraina sau să fie teren de acțiuni militare nu există”
2130
Simion Ciochină Deși în primele zile ale războiului din Ucraina existau temeri că Federația Rusă ar putea ataca militar și R. Moldova, autoritățile de la Chișinău au primit ulterior „semnale liniștitoare”, inclusiv din mai multe capitale, că nu ar mai exista temei pentru un asemenea pericol.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, susține, într-un interviu acordat jurnalistului Simion Ciochină de la DW, că „ în momentul de față putem spune cu un grad de certitudine mai mare că pericolul ca R. Moldova să fie implicată direct sau să fie teren de acțiuni militare nu există”.
„Asta nu înseamnă că noi suntem exonerați de riscuri în totalitate. Aceste riscuri sunt de natură economică, pentru că R. Moldova e foarte vulnerabilă și foarte expusă din această perspectivă. Avem conexiuni multiple comerciale și economice, la nivelul importurilor de carburanți, de energie, cu Ucraina, Rusia, Belarus. În momentul în care, în aceste țări, sunt acțiuni militare, evident că pentru noi este un temei de alarmă. În al doilea rând este problema refugiaților. R. Moldova deja are un număr de refugiați mare. În cazul în care operațiunile militare se vor desfășura și mai aproape de frontierele noastre și va fi afectată Odesa, numărul de refugiați va fi mai mare, iar presiunea asupra noastră va crește.
Dar există și pericole invizibile. De exemplu pericolul destabilizării morale sau psihologice a societății. Bunăoară, în aceste zile am observat în zona transnistreană propagarea știrii false că mai multe școli ar fi fost minate. Este un al treilea pericol, iar structurile noastre de forță sunt vigilente și din perspectiva de a contracara acest gen de știri, care pot duce la destabilizarea societății”, a declarat vicepremierul.
CITIȚI și Biroul Politici de Reintegrare CONDAMNĂ „mișcările” din Transnistria: „Este o provocare menită să răspândească panică în societate”
Oficialul din Guvernul de la Chișinău și-a exprimat „speranța și încrederea” că R. Moldova nu va ajunge să fie implicată în război, dar a recunoscut că „nimeni nu poate da o garanție”.
„Sperăm că acest război va rămâne localizat, deoarece cu cât mai mulți actori vor fi implicați, cu atât mai greu va fi de oprit acest mecanism de război – el va prinde turații și va implica o arie geografică mai mare. Noi contăm pe rațiune. Acest război lovește nu doar în Ucraina, ci în toți. Chiar dacă Europa nu este implicată direct, pierderile de natură economică sunt foarte mari și comparabile cu cele de după al doilea război mondial. Deci, cu cât mai repede se va încheia, cu atât mai bine va fi”, a declarat Oleg Serebrian.
În cadrul aceluiași interviu, vicepremierul pentru Reintegrare a afirmat că o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 pentru rezolvarea conflictului transnistrean nu va mai avea loc în viitorul apropiat.
„Era programată pentru mijlocul lunii mai, asupra căreia convenisem cu partenerii noștri din OSCE și cu cei de la Tiraspol, dar și cu alți mediatori. Președinția poloneză a OSCE era gata să găzduiască o astfel de reuniune, care s-ar fi axat mai curând pe problemele tehnice din ultimii doi ani. Pandemia a produs o ruptură în procesul de negocieri, pentru că ultima reuniune în format 5+2 a avut loc acum doi ani la Bratislava. Nu mai putem avea nici un temei de optimism pentru o nouă reuniune cel puțin în prima jumătate a acestui an. Ce se va întâmpla ulterior e greu de spus, pentru că depinde foarte mult de cum va evolua războiul din Ucraina, cum se va sfârși și ce schimbări va aduce”, a punctat Oleg Serebrian.
24.04.2026
23:42
239
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
364
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
411
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
372
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
451
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
574
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
486
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
438
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
434
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
511
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
23:42
219
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
350
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
401
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
362
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
439
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
564
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
476
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
429
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
424
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
501
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
662
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
474
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
467
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
610
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
490
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
479
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
451
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
566
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
750
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
609
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
598
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
578
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
634
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
666
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
969
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














