A rămas „în brațele mamei”
3900
poza simbol Curaj // La 36 de ani a devenit pentru prima dată mamă. Vestea că va avea un copil a înspăimântat-o și era la un pas să-și abandoneze copilul
„Este un dar de la Dumnezei și un semn că trebuie să fac o schimbare în viața mea. Nu-mi imaginez ce viață aveam acum, dacă îl abandonam”. Așa își descrie acum trăirile Svetlana, care a devenit mamă „prin surprindere”, așa cum ne spune. Nu era pregătită de acest pas, deși avea 36 de ani împliniți. Locuia de mai bine de zece ani cu tatăl copilului ei, iar când i-a spus vestea că va deveni tată, acesta i-a întors spatele și i-a spus să abandoneze copilul.
A aflat că va fi mamă în a șasea lună de sarcină
Înainte de a rămâne însărcinată, Svetlana avea o viață simplă. Muncea vânzătoare la o piață din capitală și se iubea cu un bărbat. Zece ani au locuit împreună, dar nu s-au gândit să-și oficializeze relația. Nu asta era important, spune femeia.
Își făceau planuri de viitor, strângeau „banii la ciorap” pentru a-și putea cumpăra vreun locușor al lor, pentru că stăteau cu chirie, și să se întrețină.
„Toate au fost până în ziua când i-am spus că sunt însărcinată și că, în câteva luni, urmează să aduc pe lume un copil. Nu am știut că sunt însărcinată până în luna a șasea. În primele luni aveam unele simptome, am mers la medic, dar mi-a spus că am „miomă uterină”. Simțeam eu că ceva se mișcă în burtă, dar le legam pe toate de această „miomă”. Când am mers repetat la medic peste câteva luni, am primit o altă noutate”, ne spune Svetlana.
A luat-o prin surprindere
Faptul că va deveni mamă a luat-o și pe ea prin surprindere. Nu era pregătită pentru aceasta, dar s-a resemnat în câteva minute.
„O să ne descurcăm”, și-a zis în gând și a mers fericită să-i spună noutatea iubitului. Bucuria femeii a fost umbrită, însă, de tatăl copilului care i-a spus că nu-și dorește să devină din nou părinte și că trebuie să se debaraseze de micuț. Trebuie să vă spunem că bărbatul fusese anterior căsătorit și avea doi copii.
„Mi-a spus să mă duc să fac chiuretaj și, cum termenul de sarcină era mare, niciun medic nu a fost de acord să meargă la așa risc. Am zis atunci că voi naște, după care vom decide ce facem”, susține femeia.
La doar o lună de când aflase că este însărcinată, Svetlana a născut. A fost o naștere prematură.
„Probabil din cauza emoțiilor trăite și a problemelor. Din fericire, băiețelul s-a născut perfect sănătos. S-a grăbit să vină pe lume să mă vadă. Simțea, pe semne, că vreau să renunț la el și a vrut să mă convingă să nu fac acest lucru”, ne povestește cu lacrimi în ochi Svetlana, în timp ce-l netezește pe cap pe Valerian, care doarme liniștit, departe de grijile pe care le are mama.
„Practic, nici nu am înțeles ce a fost în toată această perioadă cu mine. Am senzația că a venit peste mine ca un trăsnet de la care nu-mi pot încă reveni”, adaugă mămica.
Părăsită de iubit
De cum și-a ținut micuțul în brațe și l-a lipit la piept, nu a mai interesat-o ce va gândi tatăl micuțului și dacă îi va rămâne alături mai departe. Acesta a ales însă să fugă departe de casă, de responsabilitate, de femeie și de copil.
„A venit la maternitate, a văzut copilul și… atât a fost. A spus că mă va ajuta cum va putea, însă până una-alta nu putem fi împreună. Este plecat în Federația Rusă la muncă. Îmi mai telefonează din când în când, dar mai mult decât atât, nimic”, oftează Svetlana.
Centrul Maternal i-a devenit casă
Pe moment, casa unde-și crește și încălzește copilul este Centrul Maternal „În brațele mamei”. A ajuns aici imediat după ce a născut. Aici mai are de stat încă opt luni, după care, așa cum prevede regulamentul, trebuie să plece. Nu știe unde va merge, până atunci mai este ceva timp și speră că Dumnezeu le va aranja pe toate la locul lor de vreme ce i-a dat această „comoară cu doi ochișori albaștri”, care zilnic îi zâmbește și îi aduce fericirea de care nu a avut parte până acum.
„E foarte bine aici. E ceea ce avem nevoie acum. Sunt conștientă că îmi va fi foarte greu când voi ieși de aici, dar o să mă descurc. Important e că acum, când îmi este mai greu, nu am fost lăsată în drum”, mărturisește Svetlana.
Centrul Maternal – casa pentru zeci de mame cu bebeluși
De serviciile Centrului Maternal „În brațele mamei” au beneficiat până acum circa 60 de mămici cu bebeluși. Pe moment, aici se află alte opt mămici, iar în curând trebuie să mai vină două.
„La Centru, împreună cu bebelușul, mămica primește găzduire temporară gratuită, precum și asistență materială (scutece, hrană, medicamente). Mai mult, acestea beneficiază și de asistență psihologică. Le informăm pe beneficiare despre drepturile pe care le au și le ajutăm să-și găsească un loc de muncă. Mămicile care stau la noi sunt la evidența medicului de sector, merg regulat la consultații, sunt de sine stătătoare. De asemenea, singure își fac cumpărăturile de care au nevoie, asta pe lângă ajutorul pe care îl oferim noi. Îmbrăcăminte nu-și cumpără, fiindcă le oferim de aici, donată la fel de oamenii cu inimă mare”, ne-a spus coordonatorul Centrului Maternal, Mihaela Belei.
Ajutor european: Inaugurat și susținut de străini
Centrul Maternal „În brațele mamei” a fost inaugurat în septembrie 2010. Construcția și amenajarea acestuia au fost posibile grație fondurilor oferite de Caritas Viena (Austria), Caritas Ambrosiana (Italia), Asociaţia „Monaco Aide et Presence” (Principatul Monaco), Asociaţia pentru Susţinerea Proiectelor de Caritate din Europa Centrală şi de Est, landul Austria Inferioară (Austria).
Pe moment, proiectul este implementat grație finanțărilor oferite de Caritas Viena (Austria), Caritas Ambrosiana (Italia) și donațiilor acumulate de către Misiunea Socială „Diaconia” în R. Moldova.
29.01.2019
07:30
3679
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3252
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3215
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2900
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4577
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4484
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4118
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3847
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2973
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2094
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3839
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1831
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
06.04.2026
22:43
1
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
310
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
372
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
303
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
368
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
350
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
404
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
594
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
490
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
427
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
476
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
538
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
602
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
610
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
609
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1067
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
990
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1100
Horoscopul zilei 05.04.2026
1235
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1095
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1525
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1205
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1162
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1154
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1280
Horoscopul zilei 04.04.2026
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














