Stiri

VEZI ce spune Filat despre „TERMENUL DE VALABILITATE” al actualei Coaliții Proeuropene

Politică 22.10.2013 15:59 Vizualizări778
VEZI ce spune Filat despre „TERMENUL DE VALABILITATE” al actualei Coaliții Proeuropene

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a fost mirat de termenii folosiți de un jurnalist referitor la Coaliția Proeuropeană. Moderatorul emisiunii „Loc de dialog” de la Radio Moldova l-a întrebat pe Vlad Filat „când expiră termenul de valabilitate al actualei coaliții de guvernare”.

„Interesantă calificare. Actualele componente ale Coaliției Proeuropene sunt obligate să rămână împreună până la finalizarea actualului mandat al Parlamentului. Și asta nu de dragul rămânerii la putere, dar pentru ca procesele inițiate să fie finalizate. Dincolo de parafare urmează să fie semnat și ratificat Acordul de Asociere cu UE”, a menționat liderul PLDM.

De asemenea, Filat consideră că partidele componente ale Coaliției trebuie să aibă posibilitatea să le prezinte oamenilor ce s-a făcut în ultimii ani. „Coaliția e sortită să fie împreună până la finalizarea mandatului. Consider că există suficientă rațiune pentru ca acei care fac parte din ea să rămână împreună până în toamna lui 2014. Fiecare trebuie să facă un bilanț al activității. Probabil, nuanțele de prezentare a bilanțurilor vor fi diferite”, a punctat sursa citată.

Liberal-democratul a evitat să spună dacă va fi constituită o coaliție asemănătoare și după alegerile din 30 noiembrie 2014. „Fiecare va merge în fața oamenilor și le va vorbi despre realizări și obiectivele de viitor. Deja urmează să vedem pe cine vor alege oamenii. Votul din anul viitor trebuie să fie unul conștient, nu bazat pe emoții sau frică. PLDM optează pentru o concurență de idei, astfel încât oamenilor să le fie mai ușor să facă alegerea potrivită. E ușor să arunci petarde și fumigene, așa cum fac comuniștii, dar e mai greu să vii cu soluții. Noi, liberal-democrații, vom oferi continuitate la ceea ce au ales oamenii în 2009”, a precizat Filat.

În alt context, președintele PLDM este convins că urmează o perioadă în care cetățeanul va putea palpa rezultatele reformelor făcute în ultimi patru ani. „Comuniștii sunt conștienți că reformele vor putea fi palpate de omul simplu. Totuși, nouă nu ne rămâne decât să continuăm să muncim, să stabilim noi obiective pentru dezvoltarea R. Moldova, pentru ca în final oamenii să trăiască mult mai bine. Există viață și după Vilnius, important e că suntem pe drumul cel bun. Sunt convins că alegerile de anul viitor nu vor influența parcursul nostru european”, a conchis Vlad Filat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri