Care este CEL MAI PLĂTIT domeniu de activitate din R. Moldova
2341
realitatea.net Salariul mediu nominal brut în R. Moldova în luna aprilie curent a fost de peste patru mii de lei, mai mult cu peste şapte la sută faţă de luna aprilie 2013.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), în sfera bugetară câştigul salarial mediu a fost în luna aprilie curent de circa trei mii şi jumătate de lei, mai mult cu peste cinci la sută faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În sectorul economic, câştigul salarial înregistrat a fost de peste patru mii de lei, mai mult cu peste opt la sută faţă de 2013.
Cel mai mare salariu în aprilie curent l-au avut angajaţii din domeniul informaţii şi comunicaţii. Aceştia au primi, în medie, un salariu de peste nouă mii de lei. Salarii de peste şapte mii de lei le-au avut angajaţii din domeniul financiar şi asigurări, urmaţi de cei care activează la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă.
Cel mai mic salariu l-au avut în luna aprilie cei care muncesc în domeniul artei şi activităţi de recreere şi agrement. Aceştia au primt un salariu de circa două mii şi jumătate de lei. Angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit au primit un salariu de peste două mii şi jumătate de lei, la fel ca şi cei din activităţi de cazare şi alimentaţia publică.
10.05.2016
08:31
02.05.2016
12:30
17.04.2016
11:01
09.04.2016
14:20
29.02.2016
12:15
17.10.2015
11:31
30.09.2015
13:34
30.09.2015
13:18
18.08.2015
17:46
13.08.2015
07:32
30.07.2015
09:34
13.05.2015
07:01
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















