Unirea în iulie
2815
Contre-jour
După maratonul campaniei electorale pentru locale, stresant și epuizant, o Mare Adunare Națională la Chișinău pentru Unire a venit cumva ca o supraofertă. Basarabeanul, după ce a apărat capitala de o restaurație prorusă, pe 28 iunie 2015, trebuia să-și găsească noi resurse de energie pentru o manifestație de amploare consacrată Unirii românilor la 5 iulie a.c. Există o întreagă dispută pe Internet în legătură cu numărul participanților la această Mare Adunare Națională, se avansează cifre între 5 000 și 30 000 de oameni. Adevărul, ca de obicei, e undeva la mijloc, deși, să recunoaștem, acest „mijloc”… e foarte larg (în intervalul de timp în care m-am aflat și eu acolo, strângând mâna unor foști colegi de lucru de la Editură, mari patrioți și unioniști, privirea mea generoasă, scrutând Piața și parcul Catedralei cu umbroșii săi copaci, a estimat cam la vreo 10 000 de oameni). Chiar am auzit pe cineva care glumise doar pe jumătate, reproșând organizatorilor: „Cine face Unirea în iulie?”. „Cum cine, unioniștii adevărați!”, i s-a răspuns. „Cei care au venit azi în PMAN sunt nucleul dur al unionismului din Basarabia”.
Sigur că dincolo de discuțiile legate de oportunitatea momentului ales pentru această manifestație, de capacitatea organizatorică a asociațiilor unioniste, dar și dincolo de faptul că o nouă „adunare națională” a fost anunțată în august de Platforma DA - care a reușit până acum să convoace mitinguri mult mai ample -, reafirmarea idealului Unirii ca deziderat național este de salutat. Ideea unionistă este îmbrățișată de generația tânără, de persoane neînregimentate politic, care vorbesc despre Unire cu toată recuzita patriotică ce presupune acest demers, dar și avansând un calcul pragmatic, oferind o șansă R. Moldova pentru a se salva și a răzbate la limanul acestei tranziții fără de sfârșit. Sunt la fel de atașați față de ideea Unirii și oamenii în vârstă, prezenți într-un număr mare la manifestația de duminică: aceștia au în spate o viață plină de suferințe, memoria unor războaie, deportări, memoria foametei, persecuțiilor politice, precum și amărăciunea celor peste două decenii de independență post-URSS, care i-a sărăcit, i-a adus la sapă de lemn. Pentru ei Unirea cu Români aeste ultima speranță. Le-am văzut fețele emoționate și transfigurate de bucuria libertății de a clama acest ideal în piața din centrul orașului, fără frică, după ce în cea mai mare parte a vieții lor l-au articulat cu jumătate de gură, l-au transmis în șoaptă copiilor lor, într-o perioadă când acuzația de „naționalism” a frânt atâtea destine de basarabeni talentați și onești.
Statul moldovean, mai ales în „varianta” sa din ultimii ani, când coaliția de guvernare proeuropeană a reușit să-și dezamăgească chiar și cei mai înfocați suporteri, a eșuat în multe privințe. Furtul miliardului de dolari din bănci și sistarea finanțării externe, care deschide perspectiva falimentului pentru R. Moldova, sunt tot atâtea motive pentru a căuta o alternativă salvatoare la actuala stare de lucruri dezastruoasă. Unirea, dorită de moldoveni și acceptată de statul român, ar fi o soluție pentru integrarea acestui teritoriu în spațiul european, pentru scoaterea lui de sub influența mortificantă a Rusiei, pentru lansarea unor reforme îndelung amânate, care să facă din R. Moldova un loc bun de trăit. Și aici mă gândesc în primul rând la combaterea corupției - campanie care a început să dea roade în România.
Unii vorbitori de la mitingul din 5 iulie au invocat anul 2018 ca bornă decisivă pentru realizarea Unirii politice a celor două state românești, seduși cumva de paralelismul istoric cu Marea Unire de la 1918. Nu știu dacă acest termen - 2018 - este unul realist pentru săvârșirea Unirii, calculele și prospecțiunile pentru anii ce vin sunt volatile, minate de imprevizibil - agresiunea Rusiei în Ucraina, criza din Grecia și, se pare, dezechilibrele provocate de aceasta în întreaga Uniune Europeană… Ce știm cu siguranță este că ar trebui să se facă pașii concreți ai Unirii: interconectarea liniilor electrice, construirea unei legături feroviare rapide și eficiente între București și Chișinău, reconstruirea podurilor peste Prut, relansarea euro-zonelor de la frontiera de vest a R. Moldova, dezvoltarea de programe culturale și educaționale, care să funcționeze sub orice guvernare și în orice context politic și la Chișinău, și la București. Realizarea acestor proiecte de integrare economică și instituțională, unele din ele deja demarate, nu are nevoie neapărat de ideea unirii politice ca „humus” motivațional. E suficient să recunoaștem nevoia unora de ceilalți și, mai ales pentru Basarabia, este vitală conștiința apartenenței comune cu România la spațiul civilizației occidentale, în care comuniunea noastră de limbă, istorie și cultură reprezintă un liant indestructibil.
O circulație intensă a oamenilor dintr-o parte și alta a Prutului va asigura o mai bună cunoaștere reciprocă și va spulbera prejudecățile care mai persistă la București și la Chișinău. Astfel încât în anul 2018, chiar și în plină arșiță, cum e luna iulie, numărul unioniștilor să fie mult mai mare, iar luările de cuvânt, apelurile formulate de participanții la manifestațiile care se vor organiza – intelectuali, oameni politici, studenți, activiști civici – să reafirme nu doar o aspirație națională seculară, „reîncălzită” sporadic și circumstanțial. Am dori să avem atunci o nouă realitate, o perspectivă mai bună pentru români, indiferent dacă va mai exista sau nu între ei o linie de demarcație administrativă.
16.05.2018
10:40
5313
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6286
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6022
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
27.05.2026
12:02
0
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
56
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
186
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
585
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
438
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
540
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
617
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
813
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
799
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
798
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
735
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
800
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
899
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1276
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
852
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1219
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1359
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1120
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1635
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
747
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
883
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1145
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1100
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
942
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1128
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi













