Tenis la nivel înalt și teroare rusească

Contre-jour

Turneul de tenis de la Roland Garros din acest an, cu meciuri aprig disputate și răsturnări de situații în clasamentul favoriților, îmi diluează în bună măsură temperatura raportării mele la politicul basarabean, răstignit cum este între alegerile locale și presiunea străzii mobilizate de Platforma DA și Mișcarea Unionistă.

Roland Garros-ul ne arată că există și o lume normală, prosperă, așezată, liberă să trăiască satisfacția unui spectacol sportiv, spre deosebire de un popor nefericit de la marginea Europei - basarabenii –, jefuit de propria clasă politică și ținut în cătarea mitralierei rusești. Dacă anul trecut la Roland Garros am avut surpriza numită Simona Halep, care a disputat finala împotriva rusoaicei Maria Sharapova (ce patimi patriotice și geopolitice au trăit românii atunci, păcat că Simona nu ne-a făcut bucuria deplină, câștigând primul său Grand Slam!), în acest an speranța românească se numește Andreea Mitu.

A reușit să treacă de adversare mult mai bine clasate în prima săptămână de turneu (Karolina Pliskova, locul 11 WTA, Francesca Schiavone, fostă campioană la Roland Garros) și ne promite o evoluție bună și în săptămâna a doua. E greu de crezut că Andreea Mitu va repeta performanța Simonei Halep de anul trecut, dar cel puțin, prin prestațiile de până acum, ne-a oblojit amarul înfrângerii constănțencei noastre în turul doi al turneului.

Și un tenisman moldovean, Radu Albot, face o figură frumoasă la această ediție a Roland Garros-ului. N-a trecut de „sita” calificărilor pentru tabloul competiției la simplu, dar a reușit să acceadă în sferturi la dublu, alături de cehul Lukas Rosol. O experiență care îi va fi utilă pentru viitoarele meciuri de pe zgura franceză.

Altfel, la Roland Garros totul pare să funcționeze ireproșabil, doar ploaia, atât de așteptată în R. Moldova pentru a tăia colții secetei care pârjolește câmpiile, mai încurcă buna desfășurare a meciurilor. De vreo 30 de ani, de când privesc acest turneu, din fotografia emblematică a Roland Garros-ului nu au lipsit și nu lipsesc nici azi mustățile inconfundabile ale lui Ion Țiriac, stând impasibil în loja pe care camerele TV nu o pot rata. Rafael Nadal, cel cu nouă titluri câștigate la Roland Garros, încearcă să obțină a zecea victorie, care nu mai e atât de sigură, pentru că în 2015, de când a început sezonul pe zgură, n-a obținut niciun trofeu mai important. Reculul de formă al lui Nadal, combinat cu probleme (se zice) psihologice, pentru că șirul de înfrângeri îl poate demola chiar și pe un luptător neîntrecut, cum este spaniolul, îi oferă o șansă în plus lui Novak Djokovic, învins în două finale la Roland Garros de același Nadal. Sârbul, nr. 1 mondial, se află acum în mare formă, cucerind toate titlurile importante puse în joc de la începutul anului. Dar Roland Garros este „patria-mamă” a lui Nadal, încât principalului său adversar îi va fi foarte greu să-l învingă pe zgură în 5 seturi.

Dar poate că e un sfârșit și pentru Nadal?... Singurul care l-a învins la Roland Garros, în 2009, suedezul Robin Söderling, retras din tenis de mai mulți ani din cauza problemelor de sănătate, spunea chiar, doar aparent glumind, că ar fi bine să-l mai bată și altcineva pe Nadal, pentru că în fiecare an înaintea și în timpul turneului, el, Söderling, deși nu mai joacă tenis, este întrebat insistent de jurnaliști cum poți să-l învingi pe Nadal în templul de la Roland Garros.

***

Războiul criminal purtat de Rusia în Ucraina a scos în prim-plan pentru mulți oameni din R. Moldova, care nu prea s-au interesat de vecinii lor, chipul unui om absolut admirabil: Mustafa Dzhemilev, liderul tătarilor din Crimeea. O legendă vie. În epoca stalinistă, copil fiind, a fost deportat cu familia din Crimeea natală și a făcut pușcărie grea, între 1966 și 1986, sub Brejnev. A fost arestat de 6 ori pentru activități antisovietice, a stat în închisoare și în lagăre de muncă, a făcut greva foamei în mai multe rânduri…

După anexarea Crimeii – un act de agresiune al Rusiei căruia tătarii băștinași i s-au opus -, Dzhemilev, ales deputat în Rada de la Kiev, a refuzat dialogul cu Putin, cerându-i pur și simplu să elibereze pământul ocupat. Autoritățile rusești au reacționat în stilul cunoscut: i-au interzis lui Dzhemilev pe o perioadă de 5 ani intrarea în Crimeea, iar conaționalii săi din peninsulă sunt terorizați de noua administrație KGB-istă. Între timp, fiul lui Dzhemilev a fost arestat și este ținut în închisoare pentru activități antirusești. Anturajul lui Putin a încercat de mai mult ori să-l facă pe Dzhemilev să accepte o întâlnire cu președintele rus, sugerându-i că în funcție de tonalitatea dialogului și a disponibilității sale pentru colaborare, interdicția de a intra în Crimeea va fi ridicată, iar feciorul său va fi eliberat. Putin are nevoie de atitudinea binevoitoare, loială a tătarilor din Crimeea pentru a-și legitima ocupația. Dzhemilev a refuzat dialogul cu Putin, oferind „solilor” acestuia următorul răspuns, pe cât de precis, pe atât de memorabil: „Rezultă că fiul meu este ținut ostatic. Așa procedează doar teroriștii. Vă rog să-i transmiteți „țarului” vostru că eu nu negociez cu teroriștii!”…

Dzhemilev este o personalitate cunoscută și apreciată în toată lumea. Anul trecut i-a fost înmânat „Premiul Solidarității” al Republicii Polone. Liderul tătarilor din Crimeea a primit și una dintre cele mai importante distincții de stat ale Turciei și a fost propus de mai multe țări și organizații internaționale la Premiul Nobel pentru Pace. Mustafa Dzhemilev - un model de rectitudine civică și morală, pe care ar merita să-l cunoască și moldovenii, inclusiv minoritățile etnice de la noi, mult mai sensibile, cum sunt, la deșănțata propagandă a Moscovei decât la drama popoarelor „eliberate” non-stop de ruși.