Interviul regizat ca gen propagandistic

Contre-jour

Dacă procuratura refuză să-l cheme la discuții, pentru a lămuri implicarea sa în scandalurile de corupție la care atâta lume face trimitere, Vlad Plahotniuc își organizează singur interviuri. A avut câteva în vară, în care spunea între altele că proiectul lui de țară, până 2018, este foarte clar („consolidare, prosperitate, statalitate, „galop european”), dar actualitatea politică din Moldova, tot mai încinsă, îi solicită noi intervenții, pentru a nu lăsa impresia că n-are argumente în fața detractorilor. Și mai ales pentru că – o spune lumea și o recunoaște el însuși – are grave probleme de imagine, în ciuda puterii și averilor pe care le deține.

Interviul din această săptămână este, desigur, o invitație la discuții și referiri la Vlad Plahotniuc, și se axează în principal pe teme de campanie electorală și pe starea lucrurilor din justiție, unde actuala putere a înregistrat câteva „realizări”. Felul cum comentează oligarhul acest din urmă subiect și, mai ales, încrederea, hotărârea cu care afirmă că se va merge până la capăt cu arestările și dezvăluirile, sugerează că nu este străin de cele întâmplate în ultimul timp în justiția moldovenească. Plahotniuc declară, cu nedisimulată aroganță și sfidare, că dacă unii cred că implicarea sa produce rezultate în lupta anticorupție, atunci el și-o asumă fără probleme:

„Dacă de aprobarea mea depind unele lucruri benefice, îmi dau aprobarea să se facă ordine în țară (sic!). Dacă sunt unii care așteaptă aprobarea mea, sper să citească atent acest interviu și să se apuce imediat de treabă, fie că este vorba de curățenie în sectorul vamal, cel al sănătății sau în altele. Și ca să ieșim definitiv din zona speculațiilor, vă spun categoric că, atât cât am influență prin poziția mea, mi-0 voi manifesta activ în sprijinirea reformelor, inclusiv pe sectorul justiției, acolo unde e nevoie de sprijinul politic al meu sau al PDM”.

O altă importantă parte a interviului este consacrată, cum spuneam, temelor electorale. Din peisajul celor care încearcă să ajungă la timona Președinției moldovene, pe 30 octombrie, deloc întâmplător Plahotniuc îi descoperă pe cei doi candidați cu șanse de pe dreapta, Andrei Năstase și Maia Sandu. Despre ambii are opinii sceptice, proaste chiar, comentariile sale nu lasă loc de nicio îndoială că aceștia doi sunt marea problemă a oligarhului. Ceea ce opune el liderilor mișcării antisistem este „stabilitatea”, cea pe care o declamă neobosit Lupu, Candu și Filip.

În mod surprinzător, nici reporterul și nici Plahotniuc însuși nu discută mai aplicat - și era cazul! – despre candidatul Igor Dodon, cel care vrea să „închine” R. Moldova rușilor prin federalizare și vrea să oprească cursul european al țării, curs european pe care Plahotniuc pretinde că îl susține din răsputeri. Gluma că și Igor Dodon, și Maia Sandu ar fi candidații săi este una de efect pueril, naiv, și de fapt revelează refuzul coordonatorului de a discuta subiectul Dodon. Un candidat la prezidențiale care vrea să sfârtece țara, care se află în mod fățiș în serviciul unui stat străin și intenționează să mute R. Moldova într-o altă paradigmă de dezvoltare – cea eurasiatică - nu poate fi expediat printr-o piruetă ironică. Acest interviu ar putea să sporească numărul celor care cred că Dodon este un proiect electoral susținut de Plahotniuc. Pentru a ne face să credem contrariul, Plahotniuc ar fi trebuit să se „ocupe” de socialist, să-l critice, să-l demaște la modul serios. Dar cum să-l demaște, dacă acesta se află sub controlul său? Plahotniuc nu vrea să diminueze șansele electorale ale candidatului prorus, pentru că are nevoie de el. O frază din interviu: „Totodată, nu putem afirma că pentru PDM este vital să deţină funcţia de preşedinte al ţării, nu cred că este corectă abordarea asta” – lasă loc pentru orice speculații.

***

Or fi ele minuțios aranjate și șlefuite, dar în mod surprinzător interviurile lui Plahotniuc chiftesc de calcuri din rusă și formulări inabile, stângace. Sună artificial. E un fel de dialog în care nu se caută răspunsuri, ci se „coafează” o imagine și se livrează comentarii la teme ajustate, prestabilite. Dar ceea ce displace în mod deosebit este impostura cvasi-academică a personajului și aura lui de înțelept, un fel de „Deng Xiaoping” moldovenesc, pentru că din ceea ce a reușit să surprindă lumea, „coordonatorul” nu poate elabora fraze pe care aici încearcă să le manipuleze cu bătaie lungă. Nu ți-l poți imagina pe omul acesta construind raționamente sofisticate și nuanțate, așa cum o admiți în cazul lui Iurie Leancă, Alexandru Tănase, Maia Sandu, Andrei Năstase… – oameni care au probat „pe viu” această capacitate: cea de a articula fraze cu sens. În cazul lui Plahotniuc, e clar că ni se livrează un produs prefabricat, cu holograma celui care rămâne în umbră și dirijează.

De la un punct încolo, aceste interviuri nu dezvăluie un Plahotniuc mai prezent, mai deschis și mai implicat, ci unul care se insinuează printr-o falsă regie. Cred că marea problemă a lui Plahotniuc sună așa: o fi el un mare combinator, un sforar de succes, dar nu reușește să devină un om politic. Dacă ar fi fost, ar fi trebuit să candideze el însuși la prezidențiale (că tot se pretinde „stăpânul” Moldovei!), adică să se confrunte direct cu poporul, nu prin interfețele presei aservite, să participe la dezbateri, să răspundă la întrebările incomode ale ziariștilor, să dea replici contracandidaților. Ar fi trebuit să-i vedem spontaneitatea. Așa e cinstit. Să nu se ascundă după cordoane de poliție și în interviuri scrise de alții, făcute să-i răsfețe ego-ul. Să demonstreze în luptă dreaptă, vorba românului, că este mai puternic, mai inteligent, mai pregătit, mai cult, că merită să conducă această țară. Cum altfel?... Plahotniuc a refuzat până acum toate provocările – în sensul de „challenges” – care i-au fost adresate de adversarii politici. Se teme de jurnaliștii din presa independentă, le închide telefonul. Stilul său de a face politică – învăluit, ascuns, prin intermediari – s-a perimat de mult. E un anacronism în lumea contemporană.

Într-o adevărată democrație, competiția se desfășoară la scenă deschisă: în Parlament, în Agora, într-un studio TV (vezi și dezbaterile Clinton-Trump din Statele Unite!). În obscuritatea culiselor se țes doar comploturi. Iar acestea au termenul de expirare înscris pe ambalaj. Pentru că nu poți minți la nesfârșit pe toată lumea.