Despre rostul bunelor maniere în politică

Contre-jour

Viața politică în R. Moldova, chiar și după încheierea alegerilor, e la fel de palpitantă. În campanie ne frigea întrebarea cine va învinge, acum ne perpelim cu dilema dacă negocierile pentru „principii și funcții” între politicienii proeuropeni vor duce undeva.

M-a surprins neplăcut reacția fioroasă a lui Igor Dodon după ce a înțeles că favorita sa, Zinaida Greceanîi, a pierdut competiția pentru primăria capitalei. Dodon a spus că liberalii sunt „o râie”. Deși este un om instruit, se pare că liderul PSRM n-a aflat despre fairplay-ul cu care este dator un politician atunci când pierde: să găsești resurse pentru a-ți recunoaște înfrângerea și puterea de a-ți felicita adversarul.

Din păcate, mârlănia lui Dodon n-a fost lăsată singură, liberalii s-au grăbit să-i răspundă cu aceeași monedă, numindu-i pe socialiști „ciumă” și ratând ocazia de a fi generoși și clemenți cu slăbiciunea adversarului. Era loc pentru o lecție de politețe în interpretarea lui Ghimpu și Chirtoacă. Câte puncte ar fi câștigat Mihai Ghimpu și ce noutate ar fi fost pentru toată lumea, dacă vechiul anticomunist de la Colonița ar fi spus: „Înțeleg tristețea și frustrarea lui Igor Dodon, dar nu vom coborî la nivelul unor insulte, pentru că suntem oameni educați. Sper să-și regăsească liniștea sufletească și să-și continue activitatea politică în termeni civilizați”.

Ar fi fost o secvență memorabilă pentru biografia sa de politician. Și poate că aceste fraze ale sale, pe care din păcate nu le-a rostit, îl făceau pe Dorin Chirtoacă să se abțină de la comentarii despre fustele și vârsta doamnei Greceanîi, vorbe pe care a trebuit să le explice vreo trei zile, cerându-și până la urmă scuze. S-a ratat – nu e prima oară – un moment de civilizație politică. Și pierderea este atât a socialiștilor, cât și a liberalilor.

Schimbul acesta vulgar de replici mi-a amintit de un episod decupat din zarva politică de peste Prut, care i-a avut ca protagoniști pe Gigi Becali și Mitică Dragomir (zis și Corleone). Întrebat de ce se ceartă în termeni atât de violenți, Becali s-a arătat mirat și a explicat: „N-a fost nimic grav, nu mă simt ofensat. El m-a făcut oligofren, eu i-am zis zdreanță. Asta nu înseamnă că ne-am insultat!”.

Nu e deloc gratuit să insistăm pe manierele, educația, pe felul cum vorbesc și se comportă în public oamenii politici. Acei dintre ei care au certitudinea că, exprimându-se vulgar, într-un limbaj de bodegă, sunt pe placul publicului, ar trebui să știe că omul de la țară, în momentele lui de liniște și singurătate, se va întreba dacă politicianul care înjură, împroașcă măscări, la fel ca vecinul Gheorghe, cu care s-a certat la ultima petrecere, merită votul și încrederea lui, chiar dacă acesta l-a amuzat prin felul cum se „rățoiește” la televizor. Omul simplu, care nu știe să formuleze „frumos”, e convins că politicianul trebuie să fie altfel decât el. Adică domn.

Un om politic atent la felul cum se exprimă, cum este receptat de public, e de presupus că va fi mult mai sensibil, mai responsabil și în ce privește deciziile pe care le ia. Sigur că există și politicieni ipocriți, care mimează un comportament civilizat în fața camerelor de luat vederi, vorbind din vârful limbii, rostind neologisme al căror sens nu-l înțeleg, iar când li se pare că nu-i vede nimeni fac gesturi obscene, care îi descalifică.

Ipocrizia lor se va dezumfla atunci când stilul, educația și buna-cuviință vor începe să aducă avantaje electorale și, implicit, să servească interesul public. Dar asta depinde de noi toți.