De ce ne cheamă Dodon în Uniunea războiului?

Contre-jour

Politicianul Igor Dodon este un campion al consecvenței. Își împinge pledoariile prorusești până dincolo de limita absurdului. Rusia se află în război cu Ucraina – luptele devin tot mai sângeroase, cu pierderi umane și de bunuri incalculabile, cantitatea de ură și memorie rănită la beligeranți se acumulează exploziv, regimul Putin a devenit un paria pentru întreaga lume civilizată, care încearcă să descurajeze agresorul prin sancțiuni economice din ce în ce mai severe, căutând să-l izoleze pe ciumat, iar Dodon nu se lasă impresionat, o ține una și bună: „Moldova să meargă spre Uniunea Vamală”. Te întrebi: o fi inconștiență sau turpitudine, bine calculată și copios remunerată?

Atunci când erau întrebați până de curând de ce ar trebui să alegem Uniunea Europeană și nu Uniunea Vamală, politicienii și unii analiști ai noștri democrați invocau două teze: 1. Uniunea Vamală nu există (și la acea oră chiar nu exista) și 2. R. Moldova nu are graniță comună cu noua creatură geopolitică a Moscovei (o „deficiență” pe care, mai nou, Putin s-a apucat energic să o înlăture). Răspunsuri adevărate la acea dată, dar care ignorau contraargumentul esențial: Rusia nu ne propune valori conforme cu interesul nostru național. Nu vom găsi în Rusia stat de drept, pluralism politic, garanție pentru drepturile omului, libertate de exprimare, competiție economică onestă, nu există alegeri libere și corecte și nici respect pentru dreptul internațional, cum s-a văzut pregnant odată cu anexarea Crimeii și declanșarea războiului în estul Ucrainei. Cum să mergi spre un asemenea coșmar, dacă îți iubești țara și vrei să oferi un viitor bun și demn celor apropiați?... Uniunea Europeană este, pentru moldoveni, o alegere de valori, o opțiune civilizațională.

Asta ca să nu mai vorbim despre identitatea noastră națională, despre moștenirea latină, căreia îi aparținem. Poate că argumentul identitar nu-l sensibilizează pe Dodon, moldovenismul său fiind de sorginte KGB-istă, dar celelalte valori, general-umane, pe care le-am invocat, ar fi trebuit să-i descurajeze elanul prorusesc, dacă ar fi fost un om onest și dacă ar fi ținut la poporul său.

Dodon se află într-o flagrantă contradicție logică. El acuză actuala guvernare de la Chișinău de corupție, de lipsă de transparență, de cinism și lăcomie, de obediență în fața oligarhilor etc. și se preface că nu vede că toate aceste păcate există într-o formă multiplicată, ba chiar criminal-monstruoasă în Rusia lui Putin, acolo unde ne cheamă, răgușind la megafon.

Și pentru că nu i se dă satisfacție, „haiducul de la Sadova” proferează amenințări și pune ultimatumuri: dacă până la 14 septembrie 2014 actuala guvernare nu denunță Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar cabinetul Leancă nu-și dă demisia, partidul socialist va invada Moldova cu protestatari roșii. Dorind pesemne ca impresia artistică să fie una între groază și sublim, îl va invita să cânte în aceeași zi la Chișinău și pe Iosif Kobzon, cel care are interdicție de călătorie în Statele Unite și în Europa pentru legături cu mafia.

De parcă războiul cu Ucraina nu era suficient, Rusia lui Putin e gata să deschidă în aceste zile un nou front în Kazahstan – partenerul esențial în proiectul himeric al Moscovei, ceea ce înseamnă că Uniunea Vamală se va transforma de fapt într-o „uniune a războiului”, într-un fief al violenței sistematice asupra altor popoare. Există acolo o minoritate rusă și niște teritorii pe care Putin le revendică pe post de „vatră rusească”, o idee enunțată mai demult și de fostul disident anticomunist, căzut în panslavism, Alexandr Soljenițîn.

Având în vedere aceste realități zdrobitoare, socialistul Igor Dodon ar trebui să lase deoparte „gargara statalistă” și să recunoască deschis că pledează pentru încorporarea Republicii Moldova în Federația Rusă.