Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral

Contre-jour

O premieră în politica moldoveană

Gestul lui Andrei Năstase de a se retrage din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu este o noutate în politica moldoveană. E un fapt consemnat de toți comentatorii onești, dar și motivul unor speculații impure. Cea mai la îndemână, și tot atât de grosolană, este teza că liderul PPDA a cedat la sugestia americanilor și a europenilor, pentru că – a se vedea jubilația mediocră a celor care ne destăinuiesc „marele secret”! – Maia Sandu este „preferata” Occidentului, a FMI-ului, a FBI-ului, a Comisiei Europene etc. Se insinuează că asistăm la o conspirație, iar cei doi lideri politici, care au oferit în premieră Republicii Moldova această colaborare, nu sunt decât niște marionete manipulate din străinătate. E ușor de sesizat aici frustrarea celor cărora brusc li s-a luat obiectul criticii și al denigrărilor, întrucât sunt obligați să-și reconstruiască, să-și recalibreze discursul de contracarare a Opoziției de centru-dreapta în această campanie electorală.

În plus, va trebui urgent revizuită și partitura falșilor candidați lansați pentru fragmentarea electoratului proeuropean. Deși, în calitate de candidat unic, Maia Sandu nu va însuma neapărat numărul de voturi cu care sunt creditați în sondaje fiecare partener în parte (pentru a obține mai multe sufragii va fi nevoie de îndeplinirea unor condiții la care ne vom referi mai jos), liderul PAS oricum deține un avans important în raport cu candidatul oficial al puterii, Marian Lupu. Nu va fi ușor pentru manipulatorii TV și nici pentru CEC, care va număra voturile, să-l scoată pe Marian Lupu în fața candidatului unic al Opoziției antioligarhice. Pentru că Maia Sandu are drept sprijin – și nu e o simplă metaforă! – indignarea moldovenilor jefuiți și batjocoriți. Iar Marian Lupu îl are în spate pe Plahotniuc și partidul său de profitori și parveniți.

Frustrări în rândurile Platformei DA

Renunțarea lui Andrei Năstase la cursa prezidențială și susținerea pe care i-a declarat-o liderei PAS, în calitatea ei de candidat unic al dreptei, a fost salutată de opinia publică internă și de prietenii noștri din Occident, dar în același timp a produs și destulă amărăciune în rândurile unor suporteri mai înflăcărați ai Platformei DA. Asta se vede nu numai din reacțiile pe Internet, ci și din discuțiile private pe care le ai în aceste zile. Sentimentul de dezamăgire al acestor oameni poate fi înțeles. Andrei Năstase a întruchipat spiritul revoltei, a fost cel mai contondent și mai vocal contestatar al regimului oligarhic, iar propaganda lui Plahotniuc, prin monstruozitatea și obsesia maladivă cu care l-a diabolizat, a jucat de la un punct încolo în favoarea președintelui PPDA (deși nu i-ai dori nimănui o asemenea „favoare”…). Orice puteai să spui despre Năstase, și angajații oligarhului nu au avut nici un scrupul în a-l descrie în cele mai negre culori, dar nu el s-a aflat la guvernare în ultimii 7 ani, nu Platforma DA și-a împărțit instituțiile statului și a spart bugetul public, ci grangurii din fosta AIE și din actuala „majoritate absolută”. Atacurile murdare, descalificante pentru orice jurnalist, la adresa mamei lui Andrei Năstase n-au făcut decât să sporească simpatia multora pentru liderul Platformei DA și să-l identifice drept singurul adversar de temut al statului oligarhic și mafiot.

Schimbarea strategiei electorale trebuie privită cu rațiune și calm. Ce s-a întâmplat, de fapt? Cei doi parteneri, Maia Sandu și Andrei Năstase, și-au respectat un angajament: să meargă cu un singur candidat în alegerile prezidențiale, pentru a-și spori șansele la victorie. Un candidat comun, desemnat în baza unor sondaje organizate de instituții occidentale serioase. Sondajele n-au fost poate cea mai bună soluție (mai ales că diferența dintre cei doi se situează în marja de eroare), dar a fost singurul criteriu limpede, mai lesne de susținut și explicat. Ne-am fi dorit ca acest candidat comun să fi fost stabilit mult mai devreme, pentru a nu se pierde prețioase săptămâni de campanie electorală. Dar ceea ce contează acum este că cei doi oameni politici și-au respectat angajamentul, asta trebuie apreciat.

De ce Maia Sandu?

Mulți se întreabă de ce Maia Sandu a ajuns candidatul comun al dreptei? A-ți pune această întrebare înseamnă totuna cu a încerca să înțelegi de ce mișcarea protestatară în acest an nu a mai avut amploarea scontată, spre deosebire de manifestațiile impresionante din toamna anului trecut, organizate de Platforma DA. Sigur că un „merit ” în descurajarea protestelor l-au avut guvernarea și televiziunile lui Plahotniuc. Un alt factor perturbator a fost interferența neinspirată dintre Platforma DA și partidele proruse – falșii opozanți anti-Plahotniuc! –, atunci când, însuflețiți de „iureșul străzii”, liderii Platformei (și nu numai ei) au crezut că sărăcia și setea de dreptate ar putea în sfârșit să-i adune la un loc pe cetățenii de diferite etnii din Moldova. Această teză ar fi fost justă, dacă în spatele celor doi aliați de conjunctură ai protestatarilor – mă refer la Dodon și Usatîi – nu ar fi stat Rusia și serviciile sale secrete.

Apoi, puterea a încercat în fel și chip să preia și să deturneze ideile Platformei DA. Chiar alegerea președintelui prin vot direct, decretată de Curtea Constituțională (o hotărâre pe care mulți analiști o califică drept o încălcare a Legii), a smuls inițiativa din mâinile Platformei DA, care reușise să colecteze peste 400 000 de mii de semnături în favoarea convocării unui referendum privind alegerea șefului statului de către cetățeni.

Dar mai este și o altă cauză, despre care poate ar trebui să se vorbească mai mult. Și anume: specificul, structura psihologică a electoratului moldovean. În pofida faptului că toate sondajele din ultimii doi ani arată o nemulțumire enormă față de actuala guvernare, cinică și coruptă, moldovenii au ezitări în a susține manifestațiile de stradă și, paternaliști cum sunt, mai degrabă și-ar dori niște reforme de sus în jos, delegându-și răspunderea unor politicieni credibili. Din această zonă, a „electoratului cumsecade”, își extrage Maia Sandu în bună măsură susținătorii. Tot în acest bazin îi aflăm și pe intelectualii basarabeni, care o percep pe fosta ministră a Educației ca pe una „de-a lor”, ca pe omul politic care le reprezintă aspirațiile, dar și standardele morale și profesionale.

Când „unu’ plus unu’ ” ar putea face trei

Așa se explică, cel puțin parțial, preferința pentru Maia Sandu. De acum încolo, chiar dacă va avea întreaga solidaritate promisă de Andrei Năstase, responsabilitatea cea mare va trece pe umerii candidatului unic. Ea, Maia Sandu, va trebui să fie liantul unei tabere mai puternice, mai eficiente. Să-și construiască un discurs care să le dea dezamăgiților din Platforma DA sentimentul că ea îi reprezintă în egală măsură. Pentru că, să recunoaștem, luând asupra sa tirul calomniator al holdingului, Andrei Năstase a făcut „pârtie”, a protejat-o cumva pe Maia Sandu.

Candidatul unic trebuie să fie mai mult decât a fost liderul PAS. Electoratul așteaptă semnalul că alianța dintre cele două partide proeuropene de opoziție (nu uităm nici de PLDM și lista rămâne deschisă) este făcută nu doar pentru prezidențiale, ci vizează și victoria în alegerile parlamentare. Doar așa obiectivul schimbării clasei politice poate fi realizat pe deplin.

O altă inițiativă de așteptat ar fi un apel adresat de Maia Sandu celorlalți concurenți electorali cu viziuni proeuropene și unioniștilor de a se alătura candidatului unic al Opoziției anti-oligarhice. Chiar dacă, probabil, nu va avea efectul scontat, acest apel îi va pune pe ceilalți concurenți în situația delicată de a căuta argumente pentru a-și motiva refuzul, iar asta înseamnă o pierdere de imagine. Mai ales că ponderea lor în percepția publică îi dezavantajează net, sondajele trimițându-i în zona celor care vor irosi voturile.

Una peste alta, mesajul de unitate și colaborare pe termen lung adresat de Maia Sandu colegilor din Platforma DA și tuturor celor care vor să învingă „statul captiv”, redând speranța unei schimbări adevărate în R. Moldova, ar putea să atragă chiar mai multe voturi decât simpla însumare a procentelor acumulate de fiecare competitor în parte. E situația clasică în care politica ar contrazice aritmetica, e situația când „unu’ plus unu’” ar putea face trei!