Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an

Contre-jour

Încheiem un an, 2016, în care sistemul statului captiv a ajuns aproape de perfecțiune. Partidul Democrat, care a obținut rezultate modeste la alegerile parlamentare din 2014, prin manevrele ilegale ale coordonatorului Plahotniuc a reușit să cucerească principalele pârghii ale puterii, devenind un „partid-stat”. Avem un premier (Pavel Filip) și un spicher (Andrian Candu) de la PD, și avem un șef al statului (Igor Dodon) ales cu contribuția decisivă a Partidului Democrat. După ce operațiunea „alegeri prezidențiale” s-a încheiat – o afacere în care PD și-a retras strategic candidatul cu doar trei zile înaintea turului I, pentru a nu arăta lumii ponderea sa reală în ochii electoratului –, Vlad Plahotniuc s-a decis să iasă în față și la congresul partidului a fost votat unanim drept președinte. E o nouă provocare pentru cel care s-a tot ascuns, a tras sforile din culise, s-a lepădat de politică, s-a autodeclarat „manager de criză”... O provocare în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, la care Partidul Democrat, așa cum ne-a promis Plahotniuc încă la congresul precedent, trebuie să devină cel mai puternic partid din R. Moldova. Nu știm dacă de această dată va reuși să obțină în alegeri scorul visat, pentru că cel puțin formal are doi adversari puternici: Partidul Socialiștilor (PSRM), al cărui lider, Igor Dodon, a devenit președinte de țară, și opoziția antioligarhică și proeuropeană reprezentată de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Confruntarea dintre formațiunile suspomenite este logic să marcheze tot anul viitor. Ceea ce nu putem anticipa este cum va funcționa relația Plahotniuc-Dodon, pe care mulți o văd ca o schemă, un aranjament destul de complex, controlat de oligarh. Numai că niciodată asemenea aranjamente, dacă sunt reale („alegem președintele care ne convine, pentru că îl dominăm, îl șantajăm și putem cu ajutorul lui manipula opinia publică”) nu funcționează ireproșabil. Sunt factori subiectivi și premise externe, imprevizibile, care pot să strice jocurile. Cine s-ar fi gândit, bunăoară, că neînsemnatul agent KGB Vladimir Putin va ajunge un președinte autoritar, un dictator care îi va anihila și alunga din țară în primul rând pe cei care i-au oferit puterea, iluzionându-se că instalează o marionetă? Dodon are de unde să se inspire, după cum a și declarat-o.

Disputa lui Plahotniuc cu opoziția antioligarhică intră în 2017 cu un avantaj de partea liderului PD, care și-a învins contestatarii la alegerile prezidențiale, ba chiar și-a permis să se joace cinic cu ei, promițându-le sprijin împotriva candidatului prorus. Evoluția celor două partide noi, născute pe valul revoltei antisistem, va depinde mult dacă vor ști să mențină flacăra rezistenței în rândurile electoratului și dacă vor păstra o relație de colaborare între ele, dacă își vor întări structurile în teritoriu și nu vor mai încerca alianțe de conjunctură, toxice și periculoase, cu „Partidul Nostru” al lui Renato Usatîi (s-a văzut în turul doi al alegerilor prezidențiale, când fugarul primar de la Bălți, la ordinul Moscovei, și-a îndemnat simpatizanții să-l voteze pe Dodon).

Această tematică, cel mai probabil, ne va consuma energiile și apetitul pentru politica internă în 2017. Numai dacă nu vor interveni brutal și factorii externi: un colaps major în Rusia, o acutizare a situației în Ucraina, o criză politică de nedorit în România, noi mișcări centrifuge în Uniunea Europeană, orbecăiala de elefant a lui Trump în chestiunile europene și mai ales în problemele Europei de Est. Dar poate că nici măcar aceste turbulențe nu vor conta și va trebui să fim mult mai atenți la gemetele tectonice ale Munților Vrancea.

***

Topul 2016, politică și cultură

Revelația anului – Diaspora moldoveană din Occident. Compatrioții noștri au învins distanțe de sute și mii de kilometri, s-au mobilizat, s-au organizat, s-au îmbărbătat și au votat într-un număr impresionant în turul doi al scrutinului prezidențial, demonstrând că acolo, în lumea civilizată, departe de „vatra strămoșească”, au însușit o altă mentalitate și, mai ales, dorința de a schimba lucrurile acasă, unde vor să revină majoritatea dintre ei.

Omul politic al anului în Rep. Moldova – Maia Sandu. Chiar dacă a fost înfrântă într-o campanie electorală prezidențială inegală, marcată de fraude și jocuri murdare, Maia Sandu – un om politic reformist, sensibil la valorile morale – a reușit să convingă o parte importantă din electorat că R. Moldova merită o schimbare profundă și că nu trebuie să renunțăm.

Gestul politic al anului – retragerea lui Andrei Năstase din cursa electorală în favoarea candidatului antioligarhic și proeuropean mai bine plasat în sondaje. E o premieră în Rep. Moldova, când un politician respectă acordul pe care l-a semnat și nu-și pune ambițiile personale mai presus de interesul public. Asemenea gesturi, de onestitate și luciditate, pot stimula un nou comportament politic în Republica Moldova și chiar apariția unei clase politice cu adevărat dedicată cetățenilor.

Toxicitatea politică a anului - Igor Dodon. A fost ales șef al statului, mințind, furând, calomniind, răspândind zvonuri false. Este, putem spune, un „antipreședinte”, pentru că nu cred că există în istoria modernă a Europei un politician care să-și urască la fel de mult identitatea, valorile naționale și să militeze pentru desființarea propriului stat.

Trofeul Cel mai penibil politician al anului îi revine detașat lui Marian Lupu. După ce a „auzit”, „ascultat” și „rezolvat” o țară, s-a retras (a fost retras!) supărat sub masă. Și pentru toate aceste isprăvi, la despărțire, partidul i-a înmânat un braț de trandafiri. A fost emoționant.

Perdantul politic al anului – Mihai Ghimpu. S-a încăpățânat să meargă într-o campanie prezidențială în care sondajele îi dădeau șanse minime, ridicole, sub lozinca Unirii cu România. S-a lansat la Iași, în Piața Unirii, lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, dar nu i-a folosit la nimic. Cele 1,8% dobândite în alegeri de Mihai Ghimpu nu au compromis atât cauza Unirii, cât i-au stigmatizat pe politicienii care arborează un ideal național într-un mod iresponsabil, făcând din el un slogan de partid.

Perfidia și impotența instituțională a anului – justiția moldoveană, care a devenit un cățeluș docil în mâinile puterii politice, un stâlp al statului captiv.

***

Topul la Cultură e mai simplu. Valoarea evenimentelor culturale e mai ușor de decelat și verificat, e un domeniu în care e mai plăcut să ierarhizezi.

Aș situa în vârful clasamentului cele două mult apreciate manifestări cu participare internațională în Moldova: Festivalul Internațional de Film Documentar „Cronograf”, ajuns la a 13-a ediție, și Festivalul de Ethno Jazz, organizat de trupa „Trigon”, care și-a bifat ediția a 15-a. În acest an s-a ținut și Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”, având câteva spectacole demne de reținut.

Topul cultural este completat de Editura Cartier care, marcând 21 de ani de existență, a scos o serie de cărți foarte bune – autori basarabeni, români și occidentali –, încheind apoteotic anul cu volumul-dialog „Cartea din mâna lui Hamlet”, semnat de criticii literari Andrei Țurcanu și Nina Corcinschi.

Trebuie să mai menționăm în topul cultural al anului 2016 trei Gale de Film artistic, desfășurate la „Odeon”, din țări cu cinematografie de tradiție: Polonia, Germania, România. Cine a ratat vizionările a avut de pierdut, pentru că au fost filme excelente pe teme de actualitate, filme care îți dau de gândit.

În acest an s-a impus și Centrul Național de Educație prin Artă (CNEA) – o structură de tip nou, funcționând sub egida Ministerului Educației, cu două spectacole remarcabile, provocatoare, în regia lui Vlad Ciobanu, „Deșteptarea primăverii” și „Martiri” (ultimul jucându-și premiera chiar în această săptămână).

Cartea Anului – „Puritate” (Purity) de americanul Jonathan Franzen, tradusă excepțional de Iulia Gorzo la Editura Polirom din Iași. Într-un an când în România e publicat un nou roman de Franzen, topul cărților începe cu el, chiar dacă au apărut și destule titluri originale, valoroase, semnate de Mircea Mihăieș, Dan Alexe, Radu Pavel Gheo, Ioana Pârvulescu, Ioan Es. Pop… (vom reveni).

Filmul Anului - „Nocturnal Animals” de Tom Ford. Îl recomand cu încredere. Este al doilea film al cunoscutului designer, un thriller psihologic, iscusit regizat, cu un casting excelent – Amy Adams, Jake Gyllenhaal, Michael Shannon – , o peliculă care, anticipez, va fi nominalizată la Oscar, având șanse reale de a câștiga la una din categorii.

Expoziția de Artă a Anului – „Mihail Grecu – 100 de ani de la naștere”, în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei (muzeu renovat pe banii Poporului Român). 60 de lucrări ale celui considerat unul dintre cei mai valoroși pictori moldoveni. Cei care n-au văzut încă pânzele/culorile lui Mihail Grecu, o mai pot face – expoziția comemorativă e deschisă până pe 8 ianuarie 2017.

Discul Anului – „You Want It Darker” de regretatul Leonard Cohen. Un opus muzical testamentar, încărcat de durere, melancolie, angoasă, disperare, regrete, care anunță nu doar moartea unui om, ci chiar sfârșitul unei lumi…

Citiți cărți, priviți filme, ascultați muzică. Bine alese. Și poate vom deveni mai buni, mai atenți, mai exigenți, mai puțini grăbiți.

Urez cititorilor Ziarului NAȚIONAL sărbători fericite și un 2017 cu sănătate, pace și bucurii!